Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barça are “Tata”. Messi, antrenat de idolul său

Publicat in Puterea, marți 23 iulie 2013 ·

Argentinianul Gerardo Martino este noul antrenor principal al echipei FC Barcelona. Martino, supranumit “Tata”, în vârstă de 50 de ani, va semna un contract pe două sezone şi miercuri va fi prezentat oficial la Barcelona.

“Mă identific cu Barcelona şi ar fi imposibil să n-o fac. Nu mi-au plăcut criticile din ultimul timp asupra unei echipe care a dominat 5 ani Europa”, a spus Gerardo “Tata” Martino, care este idolul din copilărie al lui Leo Messi. De altfel, atacantul argentinian l-a lăudat recent pe “Tata”: “Martino e un antrenor mare şi a dovedit în Clausura ce-a făcut la Newell's. Echipa lui joacă frumos şi se face peste tot respectat”.

Gerardo Martino va fi al patrulea tehnician argentinian din istoria Barcelonei, după Roque Olsen, Helenio Herrera şi Cesar Luis Menotti.

“Tata” Martino a antrenat numai în America de Sud, între 2006 şi 2011 fiind selecţioner pentru Paraguay, iar în sezonul 2012/2013 a antrenat Newell's Old Boys, echipă pentru care a şi jucat între 1980 şi 1990. Martino a reuşit să califice Paraguay la Campionatul Mondial din 2010 de pe prima poziţie în preliminarii şi a jucat finala Copei America în 2011. Ca jucător la Newell's Old Boys, club unde s-a lansat şi Leo Messi, Gerardo Martino a înscris 35 de goluri în 392 de partide.

Preşedintele Barcelonei, Sandro Rosell, a anunţat, săptămâna trecută, că tehnicianul Tito Vilanova nu mai poate asigura funcţia de antrenor al echipei catalane din cauza problemelor de sănătate.

Argentinianul Gerardo Martino este noul antrenor principal al echipei FC Barcelona. Martino, supranumit “Tata”, în vârstă de 50 de ani, va semna un contract pe două sezone şi miercuri va fi prezentat oficial la Barcelona.

“Mă identific cu Barcelona şi ar fi imposibil să n-o fac. Nu mi-au plăcut criticile din ultimul timp asupra unei echipe care a dominat 5 ani Europa”, a spus Gerardo “Tata” Martino

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 36 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°