S-au jignit, s-au certat, s-au împăcat, dar, mai presus de toate, au simţit că nu pot unul fără celălalt
Cu toate că au greşit, acum sunt împreună şi au încredere în viitor
Ne-am cunoscut întâmplător la Paris acum 6 ani. Aşa ne place să ne reamintim de primul pas. Eram într-un schimb de experienţă cu liceul pentru două săptămâni, la Rouen, Franţa. Eu aveam 17 ani, iar ea aproape 16. În Paris, la Versailles, ne-am plimbat împreună prin grădini. Cred că acolo a fost primul semn. Se auzea o muzică barocă, ceva ce-ţi dădea senzaţia de curte veche din perioada de glorie a castelului. Într-un Mc Donald’s, o ţigăncuşă româncă mi-a cerut un euro, ca să-mi «trăiască fata».
Noaptea, la hotel, am căutat camera ei, am intrat şi, imediat ce s-a făcut linişte, am sărutat-o. Era un sărut furat, o ilegalitate, pentru că ea avea un prieten acasă. În avion ne-am propus ca totul să se termine când aterizam în Bucureşti. Părea posibil. Doar că, atunci când ne-am despărţit, am simţit că nu e în regulă. A urmat Paştele. Nu eram hotărâţi în nici o direcţie. Mi-a spus să fac ce vreau şi atunci, într-un moment de linişte, am sărutat-o! Un laitmotiv care a rămas în relaţia noastră a fost răspunsul ei: «Eşti plauzibil!»”
Ruptura
După o lună eram prieteni, ne întâlneam pe holurile liceului, profesorii ne făceau cu ochiul, iubirea dintre noi era cum nu poate fi o relaţie mai dulce. După 7 luni, ea a ales să plece pentru clasa a X-a în SUA, cu un program. A fost extrem de greu. Telefonul era prea scump, distanţa prea mare, internetul nu era atât de accesibil, iar fusul orar s-a dovedit a fi cea mai mare problemă. A avut o experienţă extrem de urâtă acolo, condiţiile, oamenii. S-a întors vie, cu 10 kg în plus şi cu un psihic care nici astăzi nu e total eliberat de cele acumulate acolo.
Când am plecat la Bucureşti, la facultate, mi-a dat o cutie de poze şi promisi