Ziua de 1 Mai din acest an pare sa fi lasat cu totul in urma semnificatia pe care a imbracat-o nu, cum se crede in general, o data cu venirea comunismului la putere in Romania, ci din 1890, cand socialistii romani s-au raliat deciziei din 1889 a Internationalei a II-a si au inceput sa o celebreze ca sarbatoare a muncii. De asta data, lumea a parut atrasa din nou, ca odinioara, de valentele religioase complicate ale momentului, redescoperind pe seama Armindenilor ba radacinile tracice, de cult al vegetatiei si fecunditatii, ba cele, la fel de vechi, dionisiace ("ziua betivilor"), ba urmele unor credinte ale crescatorilor de animale ("ziua boilor")… Acest lucru nu se petrece doar dintr-o traditie straveche taraneasca a romanilor, ale caror origini agrare par sa fie tot mai mult refulate, de cand agricultura agonizanta din vremea lui Ceausescu trage sa moara de inanitie – neocapitalismul bastinas oprindu-se parca la marginea oraselor –, si nici dintr-o voga a istoriei religiilor resuscitata de atentia acordata unor autori romani remarcabili, precum Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu. El se datoreaza, in egala masura, rapidelor transformari din societatea noastra care afecteaza structuri de profunzime ale unei macrocomunitati cu radacini istorice inca puternic ancorate in trecut.
Pe scurt, acestea pot fi surprinse in cateva fraze. Muncitorimea dominanta vreme de cateva decenii, ca urmare a industrializarii din vremea primului si a celui de-al doilea stalinism, s-a subtiat masiv in ultimele doua decade, atat prin abandonarea proiectelor si obiectivelor industriale de tip vechi, socialist, cat si ca urmare a replierii la sat a unora dintre someri si in strainatate a altora. Despuiata de proprietatile ei mici si mijlocii o data cu colectivizarea, cea mai mare parte a taranimii a fost atrasa odinioara de mirajul industriei si al urbanismului, asa incat, la