Protestele la firul ierbii din România - precum cele legate de Parcul Bordei, greva fiscală propusă de cei plătiţi pe drepturi de autor ori tentativa de proces colectiv a sute de clienţi care acuză abuzuri ale băncilor – au un corespondent exemplar în Germania. Cum a ajuns proiectul unei gări subterane, în valoare de patru miliarde de euro, o problemă de democraţie locală şi cum s-au organizat alegătorii nemţi când aleşii au ales să-i ignore.

Mutarea în subteran a gării din Stuttgart ar urma să coste 4,1 miliarde de euro din banii plătitorilor de taxe. Şi mai grav pentru cetăţeni, ar urma să fie tăiaţi 282 de copaci bătrâni din Parcul Schlossgarten aflat în inima oraşului. Criticii proiectului contestă întâi justificarea cheltuielilor.

Gara din Stuttgart, acum un terminal, ar urma să fie transformată într-o staţie de tranzit, care „va elimina cel mai mare blocaj de circulaţie pe ruta de mare viteză de la Paris la Bratislava", după cum susţine Rüdiger Grube, CEO al Deutsche Bahn, compania de stat a căilor ferate germane.

Inginerul Sven Andersen, renumit expert german în chestiuni feroviare, citat de „Der Spiegel", îl contrazice: „Stuttgart este o destinaţie, nu un loc prin care oamenii trec pentru a ajunge în altă parte."

În ciuda celor 67.000 de semnături strânse pentru declanşarea unui referendum local pe tema construirii staţiei subterane, autorităţile landului şi Deutsche Bahn au dat undă verde proiectului. Rezultatul a fost că nemulţumiţii au început să iasă în stradă în număr tot mai mare.

Nu sunt protestatari de meserie sau extremişti de stânga. Sunt medici, ingineri şi chiar mici antreprenori care manifestează alături de studenţi, pensionari şi elevi. Indiferent de vârstă şi de venituri, ei sunt uniţi de indignarea că vocea lor n-a fost ascultată de stat.

Fac parte dintre aceia cărora oraşul care găzduieşte giganţi prec