După un an de dispute pe tema votului uninominal, politicienii au ajuns la un compromis, menit să amestece votul direct al alegătorilor cu interesul partidelor de a-şi asigura o reprezentare proporţională cu numărul de voturi.
Forma finală a legii adoptate luni de Camera Deputaţilor a fost, în linii mari, rezultatul compromis între PSD şi PNL. Cele două partide au calculat că, pe un sistem uninominal simplu, PDL ar putea câştiga mai multe mandate decât media de 30% a partidului şi au anunţat în consecinţă. Practic, politicienii au reuşit să ofere alegătorului român satisfacţia renunţării la votul de listă şi posibilitatea de a pune ştampila pe candidaţi „în carne şi oase“ atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor. Ulterior, desemnarea câştigătorilor nu mai are o legătură directă cu opţiunile exprimate la urne.
Repartizarea mandatelor nu reflectă fidel rezultatul votului
După exprimarea voturilor, Biroul Electoral Central (BEC) începe numărarea voturilor şi repartizarea mandatelor în funcţie de scorul fiecărui partid. „Prin acest sistem, nu poporul îşi alege reprezentanţii, ci nişte sisteme matematice“, a sintetizat inspirat deputatul UDMR, Marton Arpad. Practic, BEC adună voturile tuturor candidaţilor unui partid dintr-un judeţ şi stabileşte numărul de mandate. Vor intra direct în parlament doar cei care au 50%+1 voturi.
Cei care au, de pildă, 49,9% vor intra într-o procedură complicată de redistribuire. De altfel, chiar autorii sistemului recunosc că unul din punctele slabe îl reprezintă „posibilitatea obţinerii de mandate de către unii candidaţi care nu sunt plasaţi pe poziţia 1 în colegiul uninominal respectiv“. Pe cale de consecinţă, vor fi şi candidaţi plasaţi pe primul loc, care nu vor intra în parlament. O altă prevedere controversată a legii a fost legată de aşa-numitul prag alternativ.
UDMR a
