Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Javră ordinară

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Nu mi-a venit să cred când am auzit poliţiştii scandându-i lui Traian Băsescu la poarta Cotrocenilor `Ieşi afară javră ordinară`. Am crezut că nu aud bine sau că televiziunile au greşit imaginile şi transmit de pe un stadion de fotbal, din cartier. Apoi m-a cuprins indignarea.

Cum se poate ca nişte poliţişti să-i strige aşa şefului statului? Dacă aşa gândesc despre un şef de stat, fie el Traian Băsescu, oare cum gândesc despre noi, ceilalţi, care nu avem nicio funcţie în stat? Oare asta învaţă la Academia de Poliţie? Sau au un vocabular special pentru aceste momente `tandre`? Indiferent că îţi place sau nu Traian Băsescu, poliţist fiind, trebuie să ai o limită în limbaj. Or, aceasta a fost depăşită la mitingul de vineri.

Citiţi şi:

Băsescu trage şi poliţia pe dreapta

Am prieteni care lucrează în poliţie. Sunt de ani de zile în sistem şi niciodată nu au fost mai amărâţi ca acum. Salariile le-au fost reduse, sporurile tăiate, iar banii nu le mai ajung de la lună la lună. Este de neconceput să ştii că poliţiştii au ajuns să meargă la casa de amanet ca să-şi poată achita datoriile.

Cred, cu toată convingerea, că cei care s-au înrolat în forţele de ordine publică merită respectul nostru şi o viaţă mai bună, tocmai pentru a nu fi coruptibili. Dar ce respect poţi să mai ai pentru poliţiştii care se adresează cu apelativul `javră` cuiva din această ţară?

Pe de altă parte, Traian Băsescu culege ce a semănat. Limbajul folosit de el în spaţiul public a dus la o creştere nepermisă a violenţei verbale în întreaga societate. Fiecare spune `păi dacă preşedintele poate, de ce nu pot şi eu vorbi aşa?`. Să ne amintim numai de `ţiganca împuţită`, de `găozar`, mai recent de `maimuţică`, sau de invitaţia adresată unei ziariste să se urce pe masă pentru resuscitare.

Şi cu toate astea, la persoanele care poartă insemnele autorităţii pub

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 39 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 41 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°