Lars von Trier, regizorul danez care a fost declarat persona non grata de către organizatorii Festivalului de la Cannes, după unele remarci naziste, afirmă că nu îşi regretă spusele, dar că îi pare rău dacă acestea au dăunat imaginii festivalului. Von Trier spusese în cadrul unei conferinţe de presă prilejuite de proiecţia filmului său, "Melancholia", că este nazist şi că simpatizează puţin cu Hitler, scrie Hollywood Reporter.
Regizorul danez a declarat că a afirmat aceste lucruri în glumă şi că regretă dacă gestul său dăunează în vreun fel imaginii festivalului de film. "Chiar îmi pare rău pentru că Gilles Jacob (n.r. - preşedintele festivalului) îmi este un prieten apropiat. Ce am spus a fost prostesc, dar nu sunt ca Mel Gibson. Ce vroiam să spun era că îmi pot imagina cu uşurintă cum se simţea Hitler în buncăr, făcând planuri. Nu am vrut să spun că aş face acelaşi lucru ca şi el. Dar chiar ar fi păcat să rup legătura cu Cannes", a mărturisit von Trier.
Regizorul a încercat să-şi repare greşeala povestind despre propria familie şi despre tatăl său vitreg, evreu. Von Trier a adăugat că ar fi ridicol să se autonumească antisemit. Însă a arătat încă o dată de ce este numit şi copilul teribil al cinematografiei europene, spunând că este "puţin mândru că a ajuns să fie numit persona non grata".
Lars von Trier nu are voie să se apropie mai mult de 100 de metri de covorul roşu de la Cannes, dar nu ştie însă dacă şi filmele lui au de acum interdicţie la festival . "Sper să nu se întâmple acelaşi lucru şi în privinţa filmelor mele. Chiar dacă eu aş fi însuşi Hitler - şi insist să subliniez că nu sunt, dar chiar dacă aş fi şi aş regiza un film de calitate, Cannes ar trebui să îmi selecteze producţia pentru festival", a declarat acesta pentru Hollywood Reporter. În ceea ce priveşte "Melancholia", pelicula va rămâne în competiţie.
Lars von Trier, regiz