Producerea unei noi crize financiare mondiale este inevitabila, deoarece natura umana duce intotdeauna la "excese speculative" in perioadele indelungate de prosperitate, a declarat fostul presedinte al Rezervei Federale (Fed), Alan Greenspan, citat de Mediafax, dupa Reuters.
"Criza se va produce din nou, dar va fi diferita", a afirmat Greenspan la o emisiune a BBC.
El a aratat ca este in felul de a fi al oamenilor ca, in perioadele lungi de prosperitate, sa presupuna ca acestea vor continua.
Greenspan, invitat la BBC pentru a marca implinirea unui an de la prabusirea bancii americane de investitii Lehman Brothers, a spus ca Marea Britanie va fi mai grav afectata de viitoarele crize financiare decat Statele Unite, intrucat are o economie concentrala pe piata mondiala.
In opinia sa, tarile care se refac dupa criza care a dus sistemul bancar in pragul colapsului vor avea dificultati in a corela dorinta de a inaspri reglementarile cu necesitatea liberalizarii comertului.
Greenspan s-a retras de la conducerea Fed dupa un mandat de 18 ani, timp in care a prezidat cea mai lunga perioada de crestere economica din istoria SUA, in intervalul 1991-2001.
Rezultatele sale au fost analizate aspru in ultima perioada, unii analisti notand ca in timpul mandatului sau la Fed au fost create conditiile supraincalzirii pietei imobiliare si a creditelor, care a contribuit la declansarea crizei financiare.
Greenspan si-a aparat activitatea in repetate randuri, afirmand ca crizele sunt diferite, dar au o sursa fundamentala.
"Oamenii incep sa faca excese speculative, cu consecinte care au marcat lumea de la inceputul secolului 18. Daca nu va gasi cineva o cale de a schimba natura umana, vom avea o alta criza", a conchis el. (Mediafax)
Producerea unei noi crize financiare mondiale este inevitabi