Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diagnostic sănătate: sălăjenii sunt mai bolnăvicioşi decât conaţionalii lor

Publicat in Salajeanul, luni 18 noiembrie 2013 ·

O radiografie a sistemului sanitar din Sălaj, dar şi a stării de sănătate a locuitorilor acestui judeţ, prezentată vineri în Colegiul Prefectural aferent lunii noiembrie, a evidenţiat faptul că sălăjenii se îmbolnăvesc mai mult decât restul românilor.

Potrivit unei analize pentru perioada 2007 – 2012 prezentată de dr. Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, chiar dacă, în perioada analizată, incidenţa îmbolnăvirilor are o evoluţie descendentă la toate grupele de vârstă, ea este constant crescută faţă de incidenţa înregistrată la nivel naţional. În 2012, 47 la sută dintre cazurile de îmbolnăvire au vizat afecţiuni ale aparatului respirator. Au urmat bolile sistemului osteo-articular, cu 10 la sută din totalul îmbolnăvirilor, şi cele ale aparatului digestiv – cu 8 la sută.

Aproape 59.000 din cazurile de boală din 2012 au fost tratate, potrivit directorului DSP, prin asistenţa medicală de urgenţă. Numărul celor care s-au adresat anul acesta unităţii de primire a urgenţelor sau camerelor de gardă pare să fie în scădere, în primele nouă luni din 2013 fiind acordate doar 25.129 de consultaţii în regim de urgenţă, peste 18.000 dintre cazuri având nevoie de ajutorul medicilor în maximum 30 de minute, semn că au fost urgenţe reale.

Numărul intervenţiilor echipajelor Serviciului Judeţean de Ambulanţă a scăzut şi el în 2012, aproape la jumătate faţă de 2007, iar scăderea continuă şi în 2013. A crescut, în schimb, numărul persoanelor cărora li se acordă ajutor medical fără a fi nevoie de transportul lor la spital.

În privinţa spitalelor din Sălaj, Ligia Marincaş a făcut o trecere în revistă a indicatorilor de perfomanţă a acestora, cel mai bine situându-se, în majoritatea cazurilor, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Cinci comune fără medic de familie

În privinţa medicinei primare, Ligia Marincaş a anunţat că, de c

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român condamnat în Chile pentru trafic de droguri a fost adus în ţară pentru a-şi ispăşi pedeapsa

News.ro acum 2 ore
Un român condamnat în Chile la 25 de ani de închisoare pentru trafic de droguri a fost adus în ţară, la cerere, pentru a-şi ispăşi pedeapsa. După un proces care a durat aproape două luni şi în care au fost prezentate o serie întreagă de dovezi print

Marcel Ciolacu, despre salariul minim la nivel european: Să mergem pe o viziune europeană. Pentru aceeaşi muncă să fie plată egală. Avem termen de implementare 15 noiembrie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România va introduce salariul minim la nivel european, iar această iniţiativă prevede ca pentru aceeaşi muncă să fie plata egală. El a adăugat că termenul de implementare a acestei măsuri este 15 noiembrie.

Lucrări la podurile peste râurile Bega şi Timiş pe calea ferată, pe tronsonul Lugoj – Timişoara Est din magistrala CFR care se modernizează cu bani europeni/ Trenurile vor circula cu 160 km/h.

News.ro acum 20 minute
Intervenţiile pe magistrala de cale ferată Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad aflată în plin proces de modernizare cu bani europeni se extind. În continuare cel mai avansat tronson, dintre cele patru în care a fost împărţită lucrarea, e lotul 2 L

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum 3 ore
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Parlamentul de la Chişinău a denunțat oficial „genocidul” rusesc din Ucraina. Partidele opoziţiei proruse au boicotat votul

HotNews acum 2 ore
Parlamentul Republicii Moldova a denunţat joi invazia Rusiei în Ucraina drept un „genocid”, cu referire la tratamentul aplicat de Moscova copiilor din zonele ocupate, dar partidele de opoziţie favorabile Moscovei din cadrul adunării au refuzat să pa

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 2 ore
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 3 ore
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Iaşi: Intervenţie în premieră în România. Un copil a fost operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 centimetri

News.ro acum 2 ore
O intervenţie în premieră în România a fost realizată de medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi care au operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 centimetri un copil de 12 ani.

Google: PIB-ul României ar putea crește cu până la 16 mld. de euro în următorii 10 ani dacă este adoptată Inteligența Artificială

Wall-Street.ro acum 3 ore
Google face publice rezultatele unui studiu asupra impactului inteligenței artificiale generative în România, realizat de Implement Consulting Group. Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14

Zeci de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, în dosare de evaziune fiscală, fals, înşelăciune, contrafacere, infracţiuni prevăzute de Codul Vamal, contrabandă şi exercitarea fără drept a unei profesii

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, fac vineri 40 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals, înşelăciune, contrafacere, infracţiuni pre

Vremea

București
acum

27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

24°
vin.

12°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

27°
vin.

16°/27°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°