Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cota unica a trecut de Senat

Publicat in HotNews, vineri 28 ianuarie 2005 ·

Senatorii au aprobat ieri, in sesiune extraordinara, cu 58 de voturi "pentru", 53 "impotriva" si o abtinere modificarile aduse Codului fiscal, cele mai importante vizand introducerea cotei unice de impozitare de 16% si impozitarea cu 10% a dividendelor aferente anului 2004.

Senatorii PRM si PSD s-au pronuntat inca de la inceput impotriva cotei unice, in timp ce reprezentantii PNL-PD, UDMR si PUR au sustinut prevederile promovate de Guvernul Tariceanu.

Dupa adoptarea proiectului de lege, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor a facut referire la votul strans cu care au trecut prin plen modificarile la Codul fiscal, sustinand ca situatia ar fi fost cu totul alta daca sapte senatori ai partidului sau nu ar fi absentat de la lucrarile Senatului.

Presedintele Comisiei de buget-finante, Varujan Vosganian, a prezentat avantajele introducerii cotei unice de impozitare, subliniind ca o astfel de masura este necesara unei tari aflate in tranzitie. "Este adevarat ca in alte tari cota unica nu exista, dar probabil ca acelasi lucru il vom face si noi dupa ce vom trece de tranzitie", a comentat Vosganian.

El a respins ideea promovata de Opozitie potrivit careia aceasta masura va adanci discrepantele dintre "bogati si saraci". Senatorul UDMR, Zoltan Valentin Puskas a salutat "actul de curaj" al Guvernului Tariceanu care a pus in practica o idee mai veche.

Si PUR a precizat ca va sprijini modificarile aduse Codului fiscal, chiar daca s-a declarat nemultumit de prevederile referitoare la impozitarea cu 10% a dividendelor aferente anului 2004 si de cresterea impozitului pe microintreprinderi de la 1,5% la 3%.

Senatorul PSD Stefan Viorel a declarat ca nu este de acord cu cota unica pe motiv ca reprezinta "o lovitura pentru bugetele locale si nu este o masura proprie spatiului european". PRM, prin vocea lui Carol Dina, a

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum o ora
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°