Se împarte între lecţiile de chitară şi pictură, dar şi între trupa Prefix 990, unde este chitarist, şi familia sa. Spune că toţi oamenii au aceleaşi trăiri, însă felul în care le traduc face diferenţa Figura lui Bogdan nu s-a modificat prea mult din liceu: păstrează aceleaşi plete, doar că are alte preferinţe muzicale, mai multă barbă şi mai puţin timp liber. Este unul dintre „maeştrii”chitarişti ai trupei Prefix 990, măiestrie pe care nu o păstrează numai pentru el: predă chitara unor elevi mult mai tineri decât el, însă la fel de pasionaţi. A studiat artele plastice de mic, şi nici în acest domeniu nu este mai puţin altruist: predă pictura la Şcoala Populară de Arte din Bistriţa. Pe lângă acestea, îşi petrece o mare parte din timp cu soţia sa şi fetiţa care a venit pe lume destul de recent.

„Ne simţeam superiori faţă de toţi liceenii”

Bogdan a crescut la Ilva Mare. Preocupările sale artistice din copilărie se concentrau, cu preponderenţă, asupra cailor. „Desenam încontinuu. Desenam cai. Ei, cai... aşa nişte cocârle. Dar erau interesanţi. N-am desenat niciodată case sau omuleţi”, mărturiseşte, amuzat, Bogdan. Totuşi, exerciţiile copilăreşti de desenat cai s-au dovedit în final destul de serioase. A urmat Liceul de Arte Plastice la Iaşi într-o perioadă imediat premergătoare căderii comunismului. Ca toţi ceilalţi colegi, era şi el un rebel şi un „ceva mai mult” decât restul liceenilor.

„Aveam o şcoală strict specializată. Ne simţeam superiori faţă de toţi liceenii din oraş. Ne simţeam deosebiţi pentru că făceam lucruri pe care alţii nu puteau să le facă. Eram şi încurajaţi să simţim lucrul ăsta, care, până la urmă, e destul de superficial, dar eficient”, spune Bogdan. Oricum, într-un final a ajuns la o concluzie pe care mulţi o ignoră. „Salvador Dali nu are trăiri cu nimic mai spectaculoase decât un copil de pe stradă. Toţi oameni