La invitaţia oamenilor legii din Beckescsaba, o echipă de poliţişti arădeni, din cadrul Serviciului Criminalistic a participat în Ungaria, în localitatea Oroshaza, la un concurs cu tematica de investigare criminalistică.
Concursul s-a desfăşurat pe şapte zone de aplicaţie a tehnicilor criminalistice, fiecare dintre ele reprezentând locul faptei în cazul unor infracţiuni specifice: incendiu, furt din societate comercială, furt din locuinţă, moarte suspectă, furt de bancomat, autoturism abandonat, omor.
În mod concret, fiecare echipă a desfășurat activităţi specifice concomitent la câte un punct de aplicaţie diferit, astfel că la finalul competiţiei, toate echipele au trebuit sa finalizeze investigaţiile pentru toate cele şapte zone.
Specialiştii examinatori au fost interesaţi de procedurile de lucru specifice aplicate de către poliţiştii criminalişti arădeni, de la Biroului de Investigare Tehnico-Ştiinţifică a Locului Faptei.
“La finalul concursului, echipa IPJ Arad a fost premiată de către organizatori şi comisiile de evaluare, totodată primind şi invitaţia de participare la următoarea ediţie”, a declarat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.