Tinerii din Vaslui, viitori absolventi de liceu, nu se arata foarte interesati, cel putin deocamdata, de cea mai veche universitate din tara. Aceasta este una dintre concluziile decanului Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza", Vasile Cocris, in urma unei actiuni de popularizare a ofertei educationale universitare la Vaslui. Actiunea, intitulata "Absolvent 2004", a avut loc in cursul saptamanii trecute si a fost organizata de Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui, din Iasi participand reprezentantii universitatilor de stat. Cuzistii au avut ocazia de a se intalni cu reprezentanti ai conducatorilor liceelor vasluiene si ai elevilor de clasa a XII-a din localitate si de a prezenta si imparti diferite materiale de popularizare a ofertei educationale, in perspectiva admiterii din 2004. "Pe ansamblu, oferta universitatilor a fost destul de bogata, insa am avut senzatia ca cererea e destul de mica. Un motiv ar putea fi si faptul ca mai e destul de mult pana la admitere. Un altul, de nivel mai general, este acela ca si populatia scolara, numarul de absolventi de liceu, este in scadere", a comentat decanul Cocris. Pe de alta parte, acesta a apreciat drept cat se poate de binevenita si pozitiva actiunea organizata de Inspectoratul Scolar din Vaslui. "Ma intreb de ce nu se organizeaza si in alte parti astfel de actiuni. In Iasi, din cate stiu, nu s-a facut niciodata asa ceva", a mai spus decanul.
(D.P.)
Tinerii din Vaslui, viitori absolventi de liceu, nu se arata foarte interesati, cel putin deocamdata, de cea mai veche universitate din tara. Aceasta este una dintre concluziile decanului Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza", Vasile Cocris, in urma unei actiuni de popularizare a ofertei educationale universitare la Vaslui. Actiunea, intitulata "Absolvent 200