Unul din meritele artistilor de la Moldova Mall este acela de a se fi ridicat deasupra acelor abordari festiviste care duc lucrurile in derizoriu. Inimile noastre nu sint mai bune sau mai colorate decit "ale lor", dupa cum iubirea ca atare nu trebuie transformata intr-un eveniment exhibat cu ostentatie doar la rastimpuri. Intre partile vizibile ale corpului, nu cred ca exista una care sa fi fost ocolita de entuziasmul reprezentarii. Capul, fata, torsul, miinile, picioarele, surprinse in mimica si gestica lor, compun vocabularul privilegiat al expresivitatii. Altfel se prezinta lucrurile cind vorbim despre ceea ce se gaseste in launtrul carcasei epidermice. Fierea, plaminii, ficatul sau rinichii au stirnit doar curiozitatile pasagere ale celor preocupati sa inteleaga dialectica ascunsa a jalnicelor „maruntaie". Inima, in schimb, s-a bucurat de o mai mare consideratie, inclusiv in ochii artistilor. De ce tocmai aceasta? Poate datorita intiietatii biologice recunoscute: sustine viata, ii masoara si regleaza ritmul, vibrind sau rezonind la orice stimul. Socotita de unii ca fiind „sediu" al sufletului sau „dispecer" al pasiunilor, inima a fost transferata de poeti si artisti in registrele simbolului si metaforei. „A avea inima" devine cu timpul dovada disponibilitatii afective si generozitatii, proba indiscutabila de „omenie". Reprezentarea artistica a organului in discutie are temeiuri religioase. Tema „inimii sacre" se profileaza inca din Evul de Mijloc, pentru ca mai apoi, in secolele XVII-XVIII, datorita campaniilor iezuite, sa capete vigoare suplimentara. Un tablou al lui Pompeo Batoni, de la 1760, il surprinde pe Iisus tinind in mina o inima incoronata cu spini, din care se degaja radiant lumina si caldura, aluzie la suferintele Mintuitorului, dar si la dragostea acestuia fata de oameni. De la 1856, crestinii au o sarbatoare a Inimii lui Iisus, careia i s-au dedicat