Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSV începe aventura în Liga Campionilor

Publicat in Romania Libera, joi 17 noiembrie 2011 ·

Echipa de pe litoral se pregăteşte pentru evoluţiile în cea mai puternică întrecere continentală a voleiului, rezervată echipelor de club.

Participarea CSV T2004 Tomis în Liga Campionilor nu este o misiune foarte uşoară. De la echipele pe cate tomitanele le vor întâlni şi până la micile detalii organizatorice, toate sunt extrem de dificile. Din fericire, CSV 2004 Tomis va avea prilejul de a evolua în faţa propriilor suporteri, în Sala Sporturilor din Constanţa, oficialii echipei depunând eforturi uriaşe pentru a omologa arena.

„Trebuie să spunem că Federaţia Europeană de Volei este cea mai strictă dintre toate forurile internaţionale sportive. Totul este organizat în detaliu şi totul trebuie respectat, de la conferinţele de presă şi până la detaliile de la vestiare. Este un efort foarte mare, care implică foarte multă lume. Ce este important este că sunt necesari foarte mulţi bani, care în condiţiile actuale sunt foarte greu de găsit. Una dintre cerinţe este aceea de a avea cel puţin 800 de spectatori la fiecare meci. Dacă aceasta nu va fi îndeplinită, vom fi amendaţi, iar dacă acest lucru se va întâmpla la oricare dintre cele trei meciuri de pe teren propriu, anunţ încă de pe acum că vom renunţa din sezonul viitor la o eventuală participare în Liga Campionilor", a declarat preşedintele clubului de pe litoral.

Competiţia în sine este şi ea foarte dificilă. CSV Tomis va juca împotriva celor mai puternice echipe ale Europei la ora actuală. Telekom Istanbul este deţinătoarea trofeului, Volley Bergamo este campioana celui mai puternic campionat, cel al Italiei, iar Azzerail Baku este una dintre cele mai bogate echipe ale Europei şi deţinătoarea Challenge Cup. Toate acestea vor veni la Constanţa pentru a da piept cu echipa de pe litoral.

Vor să producă surpriza

Tehnicianul Tomisului şi jucătoarele cred că echipa constănţeană poate face o f

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 22 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Israelul nu este implicat în moartea lui Raisi, afirmă un oficial israelian: „Nu am fost noi”

G4Media acum 25 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi și a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat un oficial pentru agenția de presă Reuters, citată de Sky News. „Nu am fost noi”, a declara

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 4 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum 2 ore
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°