Asociaţia ECOABRUD a organizat la începutul acestei luni un curs de instruire a voluntarilor. Acţiunea face parte din cadrul proiectului „Voluntar în comunitate“, finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret Alba.
Timp de trei zile, tabăra de la Poiana Vadului a fost locul de desfăşurare a instruirii a unui număr de 25 de voluntari ai Asociaţiei ECOABRUD.
Tema instruirii a fost „Metode şi tehnici de comunicare în comunitate“, în timpul căreia voluntarii au fost instruiţi în vederea culegerii şi transmiterii informaţiilor atât în ceea ce privesc problemele de mediu cât şi problemele sociale.
Jurnal de tabără
„Prin modul şi locul de desfăşurare, proiectul a îmbinat dezvoltarea şi diversificarea ofertei educaţionale nonformale pentru tineri cu dezvoltarea şi diversificarea acţiunilor de petrecere a timpului liber, a vacanţei. Aşa cum scria unul dintre voluntari în jurnalul de tabară, activitatea a fost o poveste minunată în care s-a îmbinat partea educativă cu cea distractivă“, a spus Rodica Toma, preşedintele Asociaţiei ECOABRUD.
Cei care doresc să afle mai multe despre acest proiect sunt aşteptaţi la sediul Asociaţiei din Abrud, cu un jurnal de 50 pagini, scris în timpul cursului şi cu un album de fotografii.
Voluntarii Asociaţiei ECOABRUD sunt tineri cu vârste cuprinse între 15-30 ani din oraşul Abrud şi localităţile Ciuruleasa, Bucium şi Roşia Montana.