Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îl salvează ministrul Educației pe Ponta de plagiat: mai schimbă un Consiliu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 iunie 2012 ·

Liviu Pop a schimbat în această seară Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Universitare. Consiliul se întrunea mâine pentru a analiza plagiatul lui Ponta Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNENȚU

Ministrul Liviu Pop a confirmat pentru EVZ schimbarea Consiliului, iar Ordinul de Ministru urmează să apară mâine în Monitorul Oficial. Consiliul ar fi urmat să se întrunească mâine dimineață pentru o analiză în cazul Ponta.

”Nu știam că aveau de gând să se întrunească mâine. Acum aud acest lucru pentru prima dată de la dumneavoastră”, a spus Liviu Pop. Întrebat de ce dizolvat Consiliul, ministrul a arătat că membrii comisiilor din CNATDCU nu își făceau bine treaba și că, deși a cerut consiuliului un raport încă din 21 iunie, acesta nu a fost înaintat către Minister.

Acuzațiile ministrului

”Ar fi trebuit să facă un raport de activitate privind resursa umană, numărul controalelor făcute, propuneri de îmbunătățire a activității, etc. Însă nu am primit acest raport și, mai mult, de-a lungul timpului au fost foarte multe sesizări la adresa lor”, a precizat ministrul Pop pentru EVZ. Precizăm că prezentarea raportului avea ca termen limită ora joi, ora 12.00, iar dizolvarea Consiliului a fost confirmată pentru EVZ în aceeași zi, în jurul orei 20.00.

Ministrul interimar a mai spus că va cere vineri universităților să desemneze membri în noul Consiliu. Tot prin Ordin de Ministru el a majorat numărul membrilor acestui organism: de la 20 la 45.

Conducerea CNATDCU nu a putut fi contactată.

Plagiatul lui Ponta a rămas în aer

Reamintim că decanul facultății de Drept din cadrul Universității din București, Flavius Baias, și-a dat astăzi demisia, în condițiile în care instituția pe care o conducea a fost desemnată să se pronunțe în privința plagiatului lui Victor Ponta. Înainte de înaintarea demisiei, decanul a anunțat însă că facultatea nu va face acest lucr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°