Victor Ponta a vorbit în direct la Realitatea despre problemele iscate astăzi în urma acţiunilor PDL care încearcă să îşi creeze majoritate în punctele nevralgice ale Parlamentului prin plasarea în funcţii a independenţilor.
Prima etapă a bătăliei s-a desfăşurat, ieri, în Camera Deputaţilor, unde şefa instituţiei, Roberta Anstase (PDL), a introdus pe ordinea de zi un proiect prin care a încercat să-l plaseze pe independentul Eugen Nicolicea în Comisia de Regulament a Camerei.
PSD va depune sesizări la Comisia juridică şi la Parchet împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, acuzând-o de abuz în serviciu, pe motiv că aceasta blochează acţiunile democratice ale opoziţiei, după ce aceasta a schimbat ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor, ceea ce a făcut ca moţiunea pe Agricultură depusă de PSD să nu poată fi dezbătută. Anastase, pe de altă parte, afirmă că moţiunea este considerată retrasă deoarece nu a citit-o nimeni dintre semnatari. Totodată, membri PSD au cerut şi suspendarea Preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Cu toate acestea, Victor Ponta a declarat că Anastase nu este ţinta directă a atacurilor PSD. El a explicat poziţia opoziţiei de a părăsi sala în momentul propunerii moţiunii.
"Pe nicio procedură parlamentară în ultimii 20 de ani, niciodată nu s-a schimbat configuraţia politică iniţială. Asta înseamnă că de acum încolo, pe principul că ei sunt mai mulţi, o să ne spună că nu putem depune moţiune" a declarat Victor Ponta.
"Eu consider că interzicerea opoziţiei să mai depună moţiuni şi să pui oameni care nu au fost votaţi în Parlament este un lucru foarte grav" a continuat Victor Ponta, susţinând că evenimentele nu denotă o bătălie procedurală ci una de principiu.
"Guvernul Boc s-a constituit prin şantaj şi prin fraudă. Soluţia este una singură: alegerile. Îmi asum şi mă m