Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Muncii: ANOFM nu va fi descentralizată înainte de 2016, s-ar produce distorsiuni în sistem

Publicat in Adevarul, marți 22 octombrie 2013 ·

Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) va rămâne nedescentralizată, până în 2016, iar agenţiile judeţene de plăţi şi inspecţie socială pot fi descentralizate doar în privinţa activităţii de plăţi. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Potrivit Marianei Câmpeanu, în ceea ce priveşte agenţiile judeţene de plăţi şi inspecţie socială (AJPIS), numai activitatea de plăţi poate să treacă la consiliile judeţene, ca să fie mai aproape de cetăţean, nu şi inspecţia socială.

„E vorba că în această agenţie sunt două activităţi: de plată a prestaţiilor sociale, care, oricum, sunt hotărâte şi semnate de primar şi pot fi plătite prin consiliul judeţean, şi activitatea de inspecţie socială, care, după cum aţi auzit, inspecţia şi controlul nu se descentralizează nicăieri”, a afirmat aceasta.

Chestionată dacă este posibil ca Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă să fie până la urmă descentralizată, Câmpeanu a răspuns că o astfel de măsură va fi luată în discuţie „atunci când o să se termine ciclul financiar pe fonduri europene, unde ANOFM îşi desfăşoară în continuare proiecte pe fonduri europene, deci nu se poate desfiinţa în acest moment. La data respectivă, în 2016, o să vedem”.

Dragnea: ANOFM nu va fi descentralizată pentru a nu crea distorsiuni în sistem

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, după ce a prezentat proiectul descentralizării parlamentarilor USL, că decizia politică a Uniunii este ca ANOFM să nu se descentralizeze, pentru a nu crea distorsiuni în sistem, el arătând că posibilitatea descentralizării ANPS mai este încă explorată.

„În ceea ce priveşte ANOFM, decizia noastră este să nu se descentralizeze. În ceea ce priveşte ANPS, vom avea mâine şi poimâne (marţi şi miercuri - n.r.) discuţii cu doamna ministru Câmpeanu, să vedem dacă putem descentraliza activit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 4 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°