Luminiţa Anghel (42 de ani) a trecut prin momente grele în urmă cu un an, când şi-a pierdut mama şi s-a despărţit de partenerul ei. Acum însă vorbeşte cu resemnare despre tot ce a fost şi se gândeşte la viitor. Are în plan un proiect de schimbare a stilului muzical şi o emisiune de televiziune.

Adevărul: La începutul carierei ţi s-a spus că eşti frumuşică şi doar atât şi că n-ai nicio şansă în meseria asta... Luminiţa Anghel: Da, mi-a spus o persoană importantă din muzică. I-am făcut această destăinuire la un moment dat şi nu a recunoscut, nu ştiu dacă chiar nu-şi amintea. Poate nu a contat pentru el foarte mult ori poate le-a spus-o altor zeci de tinere. Oricum asta se întâmpla pe când aveam 19 ani, iar eu m-am trezit să-i spun după zeci de ani. Între timp am devenit foarte buni prieteni, iar paradoxule este că la prima lui emisiune de televiziune, eu am fost cea pe care a chemat-o. Cum ai trecut peste? Păi, cu ajutorul motto-ului după care eu mă ghidez «Orice şut în fund e un pas înainte», şi pentru care mă mai iau la mişto unii pe Facebook. Am avut un tată care nu a aplaudat deloc dorinţa mea de a face o carieră artistică şi care şi-ar fi dorit o facultate serioasă pentru mine, cum ar fi Avocatura. Un tată cu trei facultăţi, jumătate neamţ, jumătate român, foarte riguros şi atent la respectarea principiilor cu care ne-a crescut, nu avea cum să fie de acord. Dar mama? Ea a fost confidenta mea numărul unu toată viaţa, numai mama ştia ce calităţi am. Iar tata, deşi nu a fost de acord cu cariera mea artistică, nu a pus piciorul în prag. La 14 ani, chiar mi-a făcut cadou o chitară pentru că ştia că mă voi bucura. Dar el nu s-a bucurat şi nu a fost niciodată la vreun spectacol de-al meu, eu fiind de la opt ani pe scenă. Dar a recunoscut vreodată că ai talent? Da, însă foarte, foarte târziu, în 2001, când am participat la Cerbul de Aur. Mama mi-a povestit c