Teribilismul si inconstienta au fost cauzele a doua dintre accidentele rutiere inregistrate ieri. In urma acestora o tanara de 20 de ani a fost trimisa in coma la Iasi, iar o fetita de sapte ani a fost transportata la spital. Primul accident a avut loc cu putin inainte de ora 4, cand un Opel Astra condus de Ion M. de 30 de ani, din Zlatunoaia, a fost avariat. Barbatul, venit de doar cateva zile acasa, a sarbatorit cu familia intoarcerea sa din Italia, stropind-o cu mai multe pahare de vin. Aproape de miezul noptii, "stranierul" a prins curaj si, desi era baut si nu avea permis de conducere, s-a decis sa plece la discoteca impreuna cu iubita sa, cu 10 ani mai tanara. Acesta a luat masina cumnatului sau si, fara a-i cere permisiunea, s-a urcat la volan. La discoteca, perechea s-a intalnit cu un alt cuplu, iar, dupa cateva ore de distractie, au plecat impreuna spre casa. Din cauza vitezei si a drumului acoperit cu pietris, Ion M. a pierdut controlul volanului, iar masina a derapat si s-a oprit in stalp, pasagerii din partea dreapta fiind raniti. "Doi dintre pasageri au suferit politraumatism prin accident rutier, fiind transportati la spital pentru a fi monitorizati si supusi unor investigatii suplimentare. Cel mai grav era o tanara de 20 de ani, care a fost trimisa la Spitalul de Neurochirurgie Iasi in coma traumatica", a precizat Bogdan Ursu, medic in cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA). La locul accidentului s-au deplasat si politistii, care l-au depistat pe sofer cu o concentratie de 0,88 miligrame alcool pur in aerul expirat. "Barbatului i s-au intocmit dosare penale pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fara permis, conducere sub influenta bauturilor alcoolice si vatamare corporala din culpa. Urmeaza ca dupa finalizarea anchetei sa se ia masurile procedurale care se impun", a precizat comisarul Teodor Orhei, ofiter in cadrul Serviciului