"Nu pot decât să regret că cineva mă înjură la Bucureşti", a spus premierul Victor Ponta într-o intervenţia la România TV, referindu-se la atacurile lansate luni de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a declarat că "este timpul ca domnul Victor Ponta să guverneze, nu să televizeze şi nu să se lupte politic".
"De câte ori fac o vizită externă, preşedintele face o conferinţă de presă în care mă face cu ou şi cu oţet. În timp ce preşedintele mă înjura pe la TV, eu eram la Chişinău şi le arătam oamenilor că România poate să facă ceva şi pentru Republica Moldova. Încerc şi la Chişinău aşa să prezint partea frumoasă, civilizată a României. Că cineva mă înjura la Bucureşti, nu pot decât să regret", a declarat, la România TV, premierul Victor Ponta.
Mai mult, premierul a adăugat că "fiind pe teren e cineva în tribună, din păcate la tribuna oficială, care mă înjură tot timpul". "Eu îmi fac treaba mea, mi-o fac şi aici la Chişinău să reprezint România cu onoare", a spus Victor Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că este timpul ca premierul Victor Ponta să guverneze şi să renunţe la luptele politice. Şeful statului a compeltat că "drumul pe care merge ţara este unul periculos" şi că nu mai are încredere în Guvern, pentru că cei care îl compun se dovedesc a fi incompetenţi.