Nu e vorba de o mutare, ci de o replică pe care Ministerul Ecologiei din Ucraina urmează să-l construiască în Rezervaţia Naturală Lacul Albastru, una din cele şapte minuni ale acestei ţări. Pentru a se inspira de la faţa locului, o delegaţie de la Est de graniţă se află zilele acestea la Zărneşti.
Sanctuarul urşilor de la Zărneşti a ajuns atât de celebru încât va fi copiat în străinătate. O delegaţie formată din consilierul de stat din Ministerul Ecologiei, Norair Rudolfcvici Anmeghikean, şi directorul Parcului Naţional Synevyr, Nicola Iurevici Derbak, a sosit miercuri seară la Braşov. În cursul zilei de joi, delegaţia s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei „Milioane de prieteni”, administratorul rezervaţiei naturale de urşi „Libearty”, de la Zărneşti. Ucrainienii au venit să se informeze despre ce presupune construirea unui sanctuar de urşi pe plaiurile natale. „În Ucraina s-a decis că trebuie revizuită tratarea urşilor şi punerea în libertate a celor care trăiesc în captivitate. Ministerul Ecologiei s-a hotărât să facă un parc pentru reabilitarea urşilor care au fost maltrataţi, ţinuţi în cuşti, înfometaţi. Tocmai de aceea am venit în România, fiindcă aici este o rezervaţie de nivel european, deja cu experienţă, făcută de la A la Z, cu tratamente, cu hrănirea şi integrarea urşilor în natură.
„Parcul în care vrem să se reintegreze urşii se află în Carpaţi, deci mediul natural este asemănător, numai că nouă ne lipseşte experienţa şi am venit la prietenii români să învăţăm. Curentul acesta ecologic este nou în Ucraina şi de când s-au făcut cercetări, cei care maltratează urşi au început să-i ascundă”, a declarat Norair Anmeghikean.
Condiţii de viaţă ca la Braşov
Sanctarul ucrainian urmează să fie construit în Parcul Naţional Synevyr, cel mai mare parc natural din Ucraina. Clima, fauna şi flora sunt asemănătoare cu cele din