Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Țara te vrea brută

Publicat in Press Alert, vineri 13 decembrie 2013 ·

Nu am crezut că voi trăi aceste zile, în care se cântă primele acorduri ale prohodului democrației. Ecoul marșului funebru este redat, cadențat, de pașii parlamentarilor care au decis că trebuie recusut Codul Penal, în locuri esențiale pentru ei. Țara asta le-a văzut pe toate, dar nu cred se aștepta să-și vadă din nou fundul, după ce, ani în șir, a încercat să meargă înainte.

Băieții pe care noi îi plătim au decis să facă ore suplimentare, ce-i drept, în folosul lor, și s-au întâlnit în ședință secretă, unde au hotărât, printre altele, că DNA sau ANI nu au ce căuta în vilele lor, dar și că presa, cât o mai fi rămas din ea, poate fi urmărită penal pentru cuvântul scris. Acest ultim proiect de lege, incriminarea insultei și calomniei, a fost adoptat pe listă suplimentară, fără raport prezentat, fără dezbatere. Hoțește deci, pe întuneric și cu un tupeu demn de moștenirea comunistoidă a acestor parlamentari vopsiți în cruce cu roșu și galben.

Alături de superimunitate, și acest amendament a cam lăsat-o mască pe UE care caută intens motive să se împace cu prezența României, “ruda” mai prost-crescută, care încă se scobește cu degetul în nas și nu pune mâna la gură când tușește. Organizații internaționale ne arată cu degetul: nu promulgați aceste amendamente!

Dincolo de implicarea “fratelui mai mare”, care acum e UE, revenirea la regimuri năstăsiene e o treabă de rezolvat în casă. Libertatea de exprimare nu se negociază într-o țară care se vrea democratică. Însă prin aceste lovituri de stat legiferate, războaie duse cu propriul popor câștigate în foșnetul hârtiilor astfel încât acesta nici nu simte ce a pierdut, mă fac să cred că, dacă aceste legi vor fi adoptate, libertății de exprimare i se pregătește moartea.

Nu-mi vine să cred, că după atâția ani în care puținii jurnaliști care mai investighează și altceva decât decolteul Biancăi Drăgușanu au în

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 36 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 11 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 11 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°