Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul „Focul Viu" alături de Mircea Vintilă şi David Neacşu

Publicat in Adevarul, vineri 16 septembrie 2011 ·

Cea de-a patra ediţie a festivalului va debuta în această seară, de la orele 18.00. Evenimentul din acest an va fi unul caritabil, fondurile strânse urmând să fie folosite pentru implementarea proiectului „Let's do it, Romania" în judeţul Vrancea.

Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu" îi invită pe focşăneni în această seară, de la orele 18.00, la cea de-a treia ediţie a Festivalului cântecului de drumeţie şi artă fotografică, găzduit de Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia".

Invitat special al evenimentului este Mircea Vintilă, interpret de muzică folk cu o bogată activitate discografică şi concertistică. A lansat primul disc single, „Pământul deocamdată", alături de piesa „Mielul", în anul 1974, apoi au urmat alte albume de succes, printre cele mai recente numărându-se „Madama de pică", „Toţi într-o barcă" şi „Opere & Operete". De-a lungul timpului, a cântat alături de alţi prestigioşi artişti, precum Mircea Florian, Marcela Saftiuc sau Doru Stănculescu.

Focşănenii prezenţi la această ediţie a festivalului vor avea parte şi de un extraordinar show acustic, marca Iulia Em & Titus Constantin, care îmbină genurile folk, rock, blues şi jazz.

Surpriza ediţiei: David Neacşu

După ce anul trecut, spectatorii au avut oportunitatea de a afla poveştile şi peripeţiile alpiniştilor Crina Coco Popescu, tânăra în vârstă de 14 ani care a escaladat cel mai înalt vârf din lume, Ojos del Salado, din America de Sud şi a tatălui său, Ovidiu Popescu, acum focşănenii îl vor cunoaşte pe exploratorul român David Neacşu.

Alpinist de renume internaţional, Neacşu a participat la nu mai puţin de 28 de expediţii în mari masive, precum Mont Blanc din Alpi, Kilimanjaro din Africa sau Aconcagua din America de Sud, iar în 2003 a condus prima expediţie românească pe Everest.

Cea de-a patra ediţie a Festivalului „Focul Viu" este una filantropică,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 4 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°