Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul Metrorex nu permite continuarea lucrărilor pe tronsonul Drumul Taberei-Ghencea

Publicat in Mediafax, marți 5 februarie 2013 ·

Preşedintele USLM, Ion Rădoi, a declarat marţi că bugetul de 90 de milioane de lei alocat Metrorex în 2013 este de 8,5 ori mai mic decât cel de anul trecut, precizând că acesta trebuie revizuit întrucât cu această sumă nu ar putea continua lucrările începute pe tronsonul Drumul Taberei-Ghencea.

Ion Rădoi a atras atenţia, într-o conferinţă de presă, asupra diminuării semnificative a bugetului alocat Metrorex în 2013, arătând că suma alocată nu va fi majorată, compania va avea de suferit.

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM) a precizat că bugetul alocat Metrorex în 2013 este 90 de milioane lei, de 8,5 ori mai mic decât cel de anul trecut, când suma alocată companiei a fost de 750 de milioane de lei.

Rădoi a precizat că dacă va fi păstrată suma propusă pentru Metrorex în 2013, nu ar putea continua lucrările începute pe tronsonul de metrou Drumul Taberei - Ghencea, existând riscul intrării în conservare a lucrărilor, riscul plăţii unor penalităţi, a neplăţii contractelor şi a unor costuri la o eventuală repunere în funcţiune la momentul la care ar fi fonduri.

Preşedintele USLM a spus că doar intrarea în conservare a lucrărilor de pe tronsonul Drumul - Taberei - Ghencea ar costa 30 de milioane de lei din cei 90 de milioane de lei alocaţi Metrorex în acest an.

"Astfel, cei ce au gândit bugetul de stat ar trebui să revină asupra sumei alocate şi să ne ofere posibilitatea să continuăm ce am început", a declarat liderul sindical.

Pe de altă parte, Rădoi a spus că pe 31 martie expiră contractul colectiv de muncă şi că, în acest context, Metrorex nu poate suporta diminuarea altor drepturi. El a precizat că angajaţii au renunţat la al treisprezecelea salariu şi la primele oferite în cazul sărbătorilor legale, dar nu mai acceptă alte diminuări salariale, cu atât mai mult cu cât Guvernul anunţă în prezent o serie de măriri de t

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 43 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°