Creşterea calitativă este cea care nu se bazează pe „mereu mai mult”, ci pe „mereu mai bine” şi pe o mai bună redistribuire, printr-o creştere a conştiinţei individuale şi colective, care să conducă la formarea unei conştiinţe pe măsură. Conştiinţă - Inteligenţă - Acţiune - Luciditate - Responsabilitate, acestea sunt cuvintele care trebuie să ne ghideze demersurile pentru a ieşi din acest timp marcat de o mentalitate gregară, de creiere fără conştiinţă şi din sisteme nervoase transformate în sisteme-reflex, adică pulsionale pentru a răspunde sistemelor de marketing devenite toxice pentru fiinţa umană.
Regresiunea mentală şi derapajul moral care o însoţeşte, anestezierea inteligenţei şi deci a voinţei sunt „valorile” care guvernează lumea contemporană şi discursurile celor care o guvernează. Schimbarea nu poate deveni posibilă decât printr-o trezire spirituală şi intelectuală, o creştere a valorii-spirit care să ducă la o modificare a sistemului acesta bazat pe creşterea nelimitată, oarbă şi suicidară a consumului. Nicicând omenirea nu a fost atât de orbită, de abrutizată şi de iresponsabilă. Întreaga viaţă socială este controlată de industria banului, ce distruge conştiinţele individuale şi colective.
Singură lupta împotriva bestiei oferă o posibilitate de reîncântare a lumii. Trebuie redat raţiunii sensul său primar: cel de raţiune (motivaţie) de a trăi, de logos al nous-ului lui Aristotel, raţiunea ca sens de orientare a existenţei. Numai o lume dezvrăjită putea fi dominată de valorile congelate ale modernităţii, de platitudinile desacralizate ale unei elite ale cărei interese de dominaţie vizau tocmai transformarea culturii într-o formă gregară, iar a societăţii într-o masă tembelizată, amorfă, incapabilă de discernământ şi de reacţie, bună doar să muncească şi să plătească impozite, un nou sclavagism. Distrugerea spiritului comunitar printr-un indi