Pentru cultura autohtona 2005 a fost un an fast. Un an in care interesul publicului pentru literatura romana pare sa se fi redesteptat si stabilizat, manifestindu-se ori de cite ori editurile au mizat pe scriitorii romani si au facut din promovarea acestora o politica editoriala constanta. Si, cind spun literatura, am in vedere nu numai proza, poezia si dramaturgia, ci si eseul, critica literara, filozofia, publicistica, precum si literatura memorialistica, la fel de bine prizata si in anul care a trecut ca si pina acum, desi se poate deja vorbi despre o diminuare a numarului de titluri din aceasta categorie.
Pe de alta parte, mi se pare extrem de important ca, poate pentru prima oara in cei saisprezece ani care s-au scurs din decembrie 1989 si pina acum, institutiile statului – Ministerul Culturii si Cultelor, Administratia Fondului Cultural National si Institutul Cultural Roman – au devenit constiente de importanta promovarii culturii romane in strainatate si in tara, deopotriva, si, iesind din inertia in care s-au complacut in ultimul deceniu si jumatate, au demarat o serie de actiuni menite sa deconstruiasca stereotipiile receptarii (si non-receptarii) literaturii autohtone. Merita salutat faptul ca, dupa luni intregi de ezitari, Institutul Cultural Roman a demarat, la sfirsitul anului, un program de traducere a autorilor romani in limbi straine (pentru care a alocat deja 200.000 de euro) si, mai mult decit atit, intentioneaza chiar sa ofere o serie de burse traducatorilor straini, „ambasadori“ simbolici ai culturii noastre. Tot ICR si-a propus sa realizeze cataloage consistente cu ofertele editurilor din tara, pe care sa le prezinte editurilor interesate, la tirgurile internationale de carte.
- „Modelul polonez“ si sugestiile Observatorului cultural
Recunosc in aceste initiative „modelul polonez“ si ma bucur ca reprezentantii Ins
