Aud de pe la unii și alții cum că aș face ”propagandă” în cadrul rubricii, pentru niște bombe dubioase ”de care n-a auzit nimeni”. Ultima parte mi se pare un compliment de care sunt foarte mândru: dacă am reușit să scriu despre locuri încă necălcate de turistul român, atunci într-adevăr mi-am făcut treaba! Pe de altă parte, cei care mă ceartă nu sunt turiști veritabili, oameni care pleacă să descopere necunoscutul, ci snobi pseudo-turiști, care merg să ”bifeze” tot ce-i plictisitor pe lume și apoi să se-ntoarcă acasă c-o cărămidă de poze, cu care să-și chinuie cunoscuții (nu știu cum se face, eu sunt mereu ”cunoscuții” ăștia!). De exemplu, o individă, prietenă de-a nevesti-mii, a venit de la Moscova și m-a tocat la cap cu vizita ei la galeriile Tretiakov. I-am zis c-am trecut și eu prin Moscova, dar că m-a durut în coate de galerii și m-am dus ață la cârciumă, la Kitaysky Lyotchik, să mă fac tanc cu studenții și cu fetele; s-a uitat la mine ca la un nebun. În concluzie, nu pentru oameni ca ea scriu rubrica asta, ci pentru oameni ca mine. Și ca tine. Apropo de oameni ca mine și ca tine: ăștia sunt bulgarii. Dacă n-ar fi limba și alfabetul, nici să mă pici cu ceară n-aș putea să fac diferența între Bulgaria și România (cel puțin la oraș, că la țară e mai simplu: pe la ei nu prea sunt sate). Până și accentul englezei e același în cele două țări, de aia n-o să ai nici cea mai mică problemă să te înțelegi cu oricine. Numai să eviți subiectul ”fotbal”. Cobor din tren în Varna, mă scutur de lene și pornesc să cunosc orașul. Cel mai bine se face treaba asta când ai un localnic cu tine, c-altfel caști gura aiurea și nimic nu pricepi. Dar de unde să-l scoți pe localnic? Păi, de la cârciumă, că acolo se adună oamenii cu timp liber, când restul lumii e la serviciu. Am amușinat, deci, prin fața gării (nu-mi convenea orice birt de drojdieri), până am dat de Three Lions Pu