Cele 3.000 de balize de ultimă tehnologie ale proiectului Argo oferă informaţii preţioase despre secretele oceanelor. Datele din Atlantic, Pacific, Indian, Antarctic sau Oceanul Arctic ajung imediat pe internet şi servesc ca bază pentru cercetări care determină rolul oceanelor în sistemul nostru planetar.
În 1955, un oceanograf britanic, John Swallow, a realizat prima măsurătoare subacvatică a curenţilor oceanici. Principiul său a fost simplu. Mai multe balize au fost puse la o adâncime fixă, iar traseul parcurs de acestea a fost atent analizat. Balizele emiteau sunete la intervale regulate de timp, astfel încât cercetătorii aveau şansa de a măsura viteza şi de a observa direcţia de deplasare. Mişcarea balizelor oferea enorm de multe informaţii despre curenţii oceanici.
Înainte de măsurătorile lui Swallow, lumea vedea oceanele ca imense găleţi de apă, mereu liniştite. Dar, după aceste cercetări, omenirea realiza că oceanul are multe dintre caracteristicile atmosferei. Cum aceasta din urmă este influenţată de sistemele de vreme, care schimbă direcţia vânturilor, oceanul are parte de curenţi energetici care variază de la o săptămână la alta şi de la o regiune la alta.
Un stetoscop pentru Oceanul Planetar
Din 1970, preocuparea a crescut, deoarece ştiinţa nu putea refuza o provocare de acest gen. În plus, cunoaşterea secretelor de sub apă putea ajuta enorm omul, mai ales statele care au de suferit din pricina valurilor tip tsunami sau a uraganelor. Aplicaţiile mergeau însă mult mai departe, până la studierea traseelor parcurse de animalele care trăiesc în ocean.
Astfel a luat naştere sistemul de balize SOFAR. Balizele erau mult mai mari, iar staţiile de observare erau fixe. Transmiterea de date era asigurată de sunetele de frecvenţă joasă emise de baliză şi receptate de staţie. Totuşi, poate aţi observat, sistemul avea li
