Ceea ce îmi propun în acest mic și efemer text este doar să demolez mitul că strategia de cercetare și inovare 2014-2020 este spre binele României. Pentru asta mă voi folosi de aparatul conceptual al clientului așa cum apare din text, anume cel holist.
O strategie națională de cercetare fără autori. Presupoziția ontologică este următoarea: creativitatea nu aparține persoanelor, indivizilor, cercetătorilor, ci grupurilor. Un număr de experți anonimi a propus, alți anonimi, dar mai puțini, au sistematizat, sintetizat și selectat, iar alții, și mai puțini, au dat forma finală. Autor nu e deci nimeni anume, ci Grupul, Comunitatea. Chiar și cei care nu mai găsesc nici măcar o literă din ce au propus ei (marea mojoritate) trebuie să și-o asume, altfel sunt declarabili ca iraționali. Pentru cine nu cunoaște teoria, comunitatea există înainte să existe vreun om anume. Ăștia, oamenii, sunt ceva secundar, doar vin și pleacă să umple sau să golească niște roluri vacante din structură. Institutul de cercetare e mai ales o clădire cu birouri goale și aparate neutilizate, în care plasez o resursa umană gândită ca un întreg fără chip de om, dar cu oarece turn-over organizațional (exprimat din lipsă de altă unitate de măsură mai potrivită în oameni pe unitate de timp). Cu o excepție semnificativă: a managerului general, suprem (de neînlocuit), care, deși pare contraintuitiv, nu este un om, el se crede Instituția așa cum Soldatul Švejk se credea sfinții Chiril și Metodiu ca să capete porție dublă la spital. Sau cum partidul comunist era Partidul, indiferent de oamenii care îl populau, cu excepția lui Le Conducator (termen teoretic creat special pentru Nicolae Ceaușescu). Așa și aici, nimeni nu are vreo responsabilitate, cetățeanul care vrea să dea un feed-back în consultaera publică se află în fața unui dialog kafkian cu instituții anonime și puternice (în treacă fie spus e