Dialogand cu Rusia pe tema asocierii sale cu Ucraina, UE sustine ca, in calitate de putere „soft”, ceea ce doreste este doar transferul „valorilor” sale – respectiv cele pe care se edifica democratia, statul de drept si drepturile omului – in statele invecinate, ca modalitate de extindere a securitatii democratice, profitabila tuturor. Ca putere „hard”, Rusia contra-argumenteaza sustinand ca „valorile” – in sens de concepte si conceptii morale privind organizarea societatii – nu se plaseaza in afara domeniului puterii ci sunt o dimensiune a acesteia. Cel ce isi impune valorile altuia, isi consolideaza puterea politica si, deci, controlul asupra aceluia, sporind eficienta, predictibilitatea si durabilitatea dominatiei sale.
De aici, pe langa intrebarea mai veche referitoare la compatibilitatea dintre valorile identitare ale spatiului euro-asiatic si cele ale spatiului (vest)european sau euro-atlantic, mai apare si neincrederea legata de posibilitatea utilizarii transferului de valori nu cu scopul realizarii interoperabilitatii in cadrul unui parteneriat aprofundat ci ca arma folosita de Occident spre a-si promova agende geo-politice ascunse.
Semnarea si punerea in aplicare a Acordului de asociere cu Ucraina ofera UE ocazia de a demonstra ca integrarea sau agregarea Orientului ruso-asiatic cu Occidentul euro-atlantic pe un teritoriu intins al valorilor comune, complementare sau compatibile, este posibila. Mai mult: nu numai ca succesul integrarii culturale a Ucrainei ar demonstra ca un proces similar referitor la Rusia (si, poate, la toate statele Uniunii euro-asiatice) este fezabil, ci ar reprezenta si demararea concreta a unei armonizari reale de ordin civilizational cu Rusia, ca parte a edificarii graduale a spatiului comun amintit anterior. Din atare perspectiva asocierea efectiva a UE cu Ucraina va conferi standardelor adoptate de acestea mai multa