Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de profesori sunt evaluati la Cuza

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 18 august 2010 ·

Peste 500 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar iesean sunt evaluate, in aceasta perioada, la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC). Astfel, atat profesorii titulari, cat si suplinitorii ce predau in unitatile scolare din judetele Moldovei sustin examenul de definitivat. Cei care reusesc sa treaca de aceasta testare isi rezerva postul de la catedra, chiar daca, pentru o perioada, renunta la a mai fi in sistemul educational. "Prima proba nu a fost atat de dificila, dar pentru mine, ca profesor, este util sa-mi testez cunostintele si sa ma verific, daca merit sa fiu la catedra sau nu; in conditiile in care nu trec acest test, nu se mai merita sa am pretentia ca pot educa niste tineri", a declarat Doru Selcovoiu, candidat la concursul de definitivat. Perioada de examen pentru definitivat este programata pana pe 21 august 2010 si este organizat de Universitatea Al. I. Cuza (UAIC), dupa urmatorul calendar: disciplina de specialitate si didactica acesteia, proba scrisa pe 17 august, urmata de proba orala, pe 19 august, apoi de testarea la Pedagogie si elemente de psihologie a educatiei, proba scrisa programata pe 20 august. Nota minima de promovare a fiecarei probe scrise sau orale este 6. De asemenea, media generala de promovare a examenului de definitivare în învatamant este rezultatul aritmetic al mediei la disciplina de specialitate si la metodica, cat si al notei de la pedagogie.

Peste 500 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar iesean sunt evaluate, in aceasta perioada, la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC). Astfel, atat profesorii titulari, cat si suplinitorii ce predau in unitatile scolare din judetele Moldovei sustin examenul de definitivat. Cei care reusesc sa treaca de aceasta testare isi rezerva postul de la catedra, chiar daca, pentru o perioada, renunta la a mai fi in sistemul educational. "Prima proba nu a fost atat de dificila,

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Fico, premierul slovac, se zbate „între viaţă şi moarte”. Medicii luptă să-l salveze

Wall-Street.ro acum 21 minute
Prim-ministrul slovac Robert Fico se zbate "între viaţă şi moarte" după ce a fost rănit cu mai multe focuri de armă în urma unei reuniuni a cabinetului său şi urmează să fie supus unei "intervenţii medicale de urgenţă". Robert Fico, în vârstă de 59

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură

News.ro acum 35 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ISU Constanţa a precizat că trenul nu are încărcătură. Garnitura are două locomotive,

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum o ora
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 51 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ministerul Justiției de la Chișinău cere restricționarea activităților partidului pro-rus Șansa, legat de oligarhul fugar Ilan Șor

Ziare.com acum o ora
Ministerul moldovean al Justiţiei a cerut miercuri, 15 mai, unei instanţe de la Chişinău să impună restricţii privind activităţile politice ale partidului pro-rus "Şansă" timp de şase luni. Partidul pro-rus este legat de oligarhul fugar Ilan Şor, ca

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°