(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 68, ianuarie 2012)

Operă de artă, document istoric, instrument de propagandă, simbol al puterii imperiale, metonimie a suveranului, Columna lui Traian este o operă polimorfă care, de-a lungul secolelor, a devenit pentru artişti (cazul Poussin) model şi bancă de date pentru naraţiunile istorice. Volumul publicat de editura Arkhê, Propagande expression roi, image idole oracle. Visibilité et lisibilité des images du pouvoir, reuneşte două texte consacrate unei teme majore: raportul dintre imagine şi putere. Autorii lor sînt Paul Veyne (istoric, membru al Şcolii franceze de la Roma) şi Louis Marin (semiolog şi critic de artă).

Operă narativă sau semn al puterii?

Columna lui Traian a fost inaugurată în anul 113. Construcţia ei a început în 107, imediat după al doilea război împotriva dacilor. Monumentul, menit să imortalizeze cele două campanii militare din Dacia, este şi un gest de autocelebrare a împăratului care intră astfel încă din timpul vieţii (Traian moare în 117) în galeria marilor bărbaţi din istoria Romei. Cercetarea a identificat cinci "mîini" diferite, cinci sculptori care au participat la execuţia lucrării. Există şi ipoteza că, în ansamblul lor, lucrările au fost supravegheate şi dirijate de inginerul lui Traian, Apollodor din Damasc, validînd astfel conexiunea dintre arhitectură şi sculptură în realizarea acestei opere. Statuia lui Traian - îmbrăcat în armură, ţinînd o lance şi un glob - care orna columna a fost înlocuită în 1588 cu o alta reprezentîndu-l pe Sfîntul Petru.

Corpul propriu-zis al coloanei este constituit de 18 blocuri colosale de marmură de Carrara, cu un diametru de 3,70 m şi cîntărind fiecare 40 de tone. "Miezul" acestora a fost cioplit în forma unei scări interioare în spirală, cu 186 de trepte conducînd pînă la statuia din vîrf. Coloana este înaltă de 100 de picioare (29,78