Foarte adesea, oamenii fabuloşi trăiesc înfăşaţi în haina discreţiei, stânjeniţi de faptul că sunt atât de diferiţi de majoritatea semenilor lor, de parcă ar fi picat pe Pământ de pe alte planete.
Un astfel de extraterestru trăieşte de zeci de ani în comuna sălăjeană Surduc.
L-am revăzut de curând la Zalău, în timpul uneia dintre rarele lui ieşiri la oraş.
După ce a absolvit Filologia clujeană, prin anii 80, s-a autoexilat într-o străinătate mai puţin îndepărtată ca Parisul şi mai protectoare, de unde nici că a mai plecat. A rămas acolo, la Surduc, profesor şi predă şi astăzi, la fel ca în urmă cu treizeci de ani.
Pe urmă, proaspăt căsătorit, până să aibă casa lui, a locuit într-o turlă de biserică dezafectată şi mansardată, cu şoarecii tropăind în pod ca soldaţii la instrucţie.
O fi un extraterestru de locuieşte acolo? s-au întrebat multă vreme oamenii din Surduc.
O fi, dar cu timpul s-au obişnuit cu el şi, treptat, l-au tratat ca pe unul de-al lor.
Le învaţă copiii. Merge la cumpărături ca toată lumea. Îmbătrâneşte şi el, ca toţi ceilalţi muritori. N-ai zice că vine din altă parte. Şi puţini dintre cei de acolo ar putea şti, de vreme ce nu-i cunosc secretul. Dacă i l-ar cunoaşte, ar afla că:
"am tăiar oi de piatră/ iar acum aşteptăm/ să curgă sângele// muntele s-a mutat în noi/ cum te-ar apuca în biserică/ un râs nestăpânit";
şi că:
"un hohot de râs cade/ toată noaptea/ împreună cu pata aceea de lapte uscat/ de pe cer// ei vorbesc între ei fără să fie acolo/ .../ prin fumul ţigărilor strivite în scrumieră/ înaintează o uşă care se închide/ peste umbra ei// .../ apoi/ un dulap în care se foiesc şobolanii/ trece prin mintea senină a celui ce mână lumea/ şi doar galbenul foarte departe pe ape/ se şterge ca o burtă de vacă/ de atâtea priviri/ locul gol al trupului e întins/ sub paşii apăsaţi ai unui călăreţ î
