Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Idolul SECRET al lui Lady Gaga

Publicat in Gandul, joi 1 noiembrie 2012 ·

Excentrica Lady Gaga a declarat pentru revista Styler că i-ar plăcea să fie precum Adele, cel puţin din punct de vedere al încrederii în sine.

Cântăreaţa Lady Gaga, în vârstă de 26 de ani, este celebră pentru apariţiile ei publice nonconformiste, unele dintre ele care o dezavantajau. În ceea ce priveşte cuvintele de laudă la adresa colegilor de breaslă, artista nu este deloc generoasă. Cu toate acestea, Lady Gaga a mărturisit într-o declaraţie referitoare la cele scrise în presă cu privire la kilogramele sale în plus şi la programul "Body Revolution", susţinut de ea pentru promovarea unei imagini pozitive de sine, că i-ar plăcea să semene mai mult cu Adele, cel puţin dintr-un punct de vedere: al respectului de sine.

"Mă gândesc - ei bine, chiar nu îmi pasă dacă se crede că sunt grasă pentru că, sincer, m-am îngrăşat cu aproximativ 13 kilograme- că Adele este mai mare decât mine şi atunci despre ea de ce nu spune nimeni nimic? Ea este atât de minunată încât încrederea în sine este ceva ce trebuie să învăţ de la ea. A ridicat moralul multor femei. Trebuie să fiu o femeie încrezătoare şi să spun lucruri de actualitate care să fie utile celor tineri", a declarat Lady Gaga.

În ceea ce priveşte modul în care tabloidele au comentat fotografiile ei de pe scenă, în care formele generoase sunt evidente, cântăreaţa a catalogat subiectul drept "ridicol".

"Sunt conştientă de unele fotografii care circulă pe internet - mama m-a sunat şi m-a întrebat ceva de genul «Te-ai îngrăşat?» - toată lumea mi-a spus despre ele şi chiar nu mi-a păsat. Dar când am auzit că au devenit subiect de ştiri, acolo unde se discută chestii serioase - despre război, colaps economic şi alegeri - m-am gândit: «E ridicol». Ce exemplu este acesta pentru tinerii din faţa televizorului?", a spus Gaga.

Artista recunoscut de curând că s-a îngrăşat cu aproape 13 kilograme, după

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°