Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Benedict al XVI-lea îi promite "supunere necondiţionată" viitorului Papă

Publicat in Romania TV, joi 28 februarie 2013 ·

Benedict al XVI-lea l-a asigurat, joi, pe viitorul Papă de "respectul şi supunerea sa necondiţionată", în cadrul unei intervenţii neprogramate în faţa cardinalilor la Vatican.

"Printre voi se află viitorul Papă, căruia îi promit respect şi supunere necondiţionată", a declarat el într-o declaraţie scurtă, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a demisiei sale istorice, potrivit Mediafax. Citeşte şi Ultima apariţie publică a Papei Benedict al XVI-lea. El a trimis un mesaj şi în limba română VIDEO

În cursul zilei de joi, Benedict al XVI-lea se va retrage din funcţie fără vreo ceremonie. El va călători cu elicopterul până la Castelul Gandolfo, iar la ora 20.00 (21.00 ora României), el va înceta să mai fie Papă. Numeroase persoane au venit miercuri în Piaţa Sfântul Petru, unde Suveranul Pontif şi-a făcut ultima apariţie publică la Vatican.

Citeşte şi Ultimul mesaj al Papei Benedict al XVI-lea pe Twitter: Simţiţi bucuria de a fi iubiţi de Dumnezeu!

Papa german în vârstă de 85 de ani, a anunţat, la 11 februarie, că nu mai are puterile de care are nevoie pentru a face faţă unei lumi aflate în continuă schimbare. Anunţul demisiei sale sa a creat stupoare, inclusiv în rândul Bisericii, care nu a mai văzut de 700 de ani o demisie voluntară a papei. Cel puţin 50.000 de bilete au fost rezervate pentru participarea la audienţa de miercuri, fără a număra zecile de mii de persoane care se vor afla afară, fără bilete.

Audienţa va respecta acelaşi ritual ca în toţi cei opt ani de până acum, chiar dacă Joseph Ratzinger va face un tur în plus cu papamobilul. Citeşte şi Zi istorică la Vatican: Benedict al XVI-lea coboară de pe tronul Sfântului Petru istorică la Vatican: Benedict al XVI-lea coboară de pe tronul Sfântului Petru - See more at: http://www.rtv.net/zi-istorica-la-vatican--benedict-al-xvi-lea-coboara-de-pe-tronul-sfantului-petru_68524.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum o ora
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum o ora
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Un bărbat a fost ucis de forțele de ordine din Franța în timp ce încerca să incendieze o sinagogă

Ziare.com acum o ora
Un bărbat înarmat care încerca să incendieze o sinagogă din orașul francez Rouen a fost „neutralizat” de poliție vineri, 17 mai. Când forțele de ordine au ajuns la locul incidentului, bărbatul s-a îndreptat către polițiști cu un cuțit în mână și a f

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

Ziua Constanta acum o ora
Vineri, 17 mai, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat lansarea platformei #nofake prin care românii pot raporta conținutul inadecvat pe care îl văd pe rețele de socializare. Platforma poate fi accesată pe site-ul

Arest la domiciliu pentru medicul de la Institutul Oncologic Bucureşti suspectat că a uitat o compresă într-o pacientă, iar femeia a făcut septicemie și a murit

HotNews acum 35 minute
Chirurgul de la Institutul Oncologic București suspectat că a uitat o compresă într-o pacientă pe care a operat-o a fost plasat sub arest la domiciliu. Medicul este cercetat pentru ucidere din culpă, în condițiile în care în urma intervenției chirur

Ronaldo, cel mai bine plătit sportiv al planetei. Cum arată clasamentul mondial întocmit de Forbes

Adevarul acum o ora
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică americană Forbes, pentru a patra oară în cariera sa, informează Reuters. Jucătorul spaniol de golf Joh

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°