Articolul este prima parte a unei analize care se doreste obiectiva si pe care cititorul o va judeca daca este sau nu. In nici un caz nu a fost gandita din punct de vedere partizan si sper ca ea sa reflecte in mod obiectiv unele realitati care pot fi judecate la modul cel mai cinstit cu putinta. Am sa incep cu niste fapte pe care le-am descris acum catva timp cand incepusera primele semne ale crizei economice care ne bantuie pana in zilele noastre.
Aptitudinea fericirii Acum doua decenii si un pic, la New York, priveam la televizor cum se infaptuia revolutia romana. Intamplator un prieten privea cu mine reportajele halucinante care soseau din Romania, prietenul neavand nimic comun cu tara noastra. Zilele acestea [acum aproape doi ani], cand ne-am intalnit din nou, in Bucuresti, am recunoscut ca a avut dreptate atunci cand mi-a zis: “Veti fi liberi, dar nu veti fi fericiti!”. Atunci nu l-am inteles si nici nu l-am intrebat prea multe, deunazi ne-am intors la discutia de acum 20 [22] de ani.
Respectivul prieten a fost la Bucuresti ca expert in misiunea BM, om serios si asezat, trecut cu putin de jumatate de secol, ca mine. Romanii l-ar eticheta inalt demnitar, el se considera middle-management. La o cafea am discutat despre multe, cel mai mult insa despre fraza pe care nu am luat-o in considerare acum douazeci de ani. Personal am considerat intotdeauna ca fericirea este un sentiment individual, m-am convins cu argumente solide ca exista si o fericire sociala. Adevarat, probabil ca exista. Prietenul considera ca o societate poate fi fericita cand traieste pe baza unui contract social respectat de o majoritate a partenenerilor. Romania nu a avut parte aproape niciodata de un astfel de contract, adevarul este ca majoritatea societatilor umane traiesc fara acest contract. Respectarea contractului social, apasator si poate strict cateodata, da siguranta si
