Francois Hollande, preşedintele ales al Franţei, îşi preia marţi funcţia, instalându-se în fruntea celei de-a cincea puteri mondiale, urmând să se deplaseze încă din cursul după-amiezii la Berlin, pentru un prim schimb delicat de vederi în legătură cu zona euro, aflată din nou sub presiune din cauza crizei greceşti.
Cu Citroenul decapotabil pe Champs Elysees
Ceremonia de predare-preluare a puterii între socialistul ales la 6 mai cu 51,6% dintre voturi şi conservatorul în exerciţiu, Nicolas Sarkozy, va începe la ora 08:00 GMT. Cei doi vor avea o întrevedere cu uşile închise la Palatul Elysee, apoi Hollande va fi învestit oficial şi va rosti o primă alocuţiune, înainte de a străbate Champs-Elysees într-un Citroen DS decapotabil.
Preşedintele îi va omagia apoi pe Jules Ferry, care a instituit şcoala laică, obligatorie şi gratuită, şi pe Marie Curie, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie, înainte de a participa la o ceremonie festivă la Primăria Parisului. La Elysee şi-a dorit o ceremonie "sobră", în prezenţa foştilor premieri socialişti. Nu a invitat şefi de stat. Nu vor fi prezenţi nici copiii pe care îi are împreună cu fosta iubită, Segolene Royal, nici copiii actualei sale iubite, Valerie Trierweiler, notează France Presse.
Ştie că nu va beneficia de o perioadă de graţie. Imediat după învestire, va dezvălui numele premierului, care va trebui să se concentreze asupra formării unui nou Guvern, a cărui componenţă este aşteptată pentru miercuri seara.
Concubinaj vs căsnicie. Cum se vor descurca?
Calitatea de concubină a noului preşedinte al Franţei, Francois Hollande, şi nu de soţie cu acte în regulă pentru Valerie Trierweiler nu va constitui un obstacol pentru deplasările în străinătate ale cuplului sau chiar pentru participarea la recepţii oficiale în Franţa, chiar dacă unele rare excepţii vor putea exista, expli