Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seria Sora

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 februarie 2007 ·

Editura Humanitas a lansat la sfarsitul anului trecut seria de autor Mihai Sora, in care au aparut pana acum trei titluri: A fi, a face, a avea, Sarea pamantului si Despre dialogul interior.

Filosoful Mihai Sora, in varsta de 90 de ani, este unul dintre cei mai respectati ganditori romani contemporani. A urmat studii de filosofie la Universitatea din Bucuresti (1934-1938) si a fost cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris. Pana in 1948 a locuit in Franta. A mai publicat eu & tu & el & ea sau dialog generalizat, Firul ierbii, Clipa & Timpul. Este membru fondator al Grupului pentru Dialog Social.

"Ma emotioneaza prezenta lui Mihai Sora in cultura romana contemporana", a spus criticul literar Alex. Stefanescu, la lansarea acestei ultime serii. "Scrierile lui au fost printre instrumentele care au functionat impotriva incercarii de a transforma cultura romana in propaganda".

Despre dialogul interior. Fragment dintr-o Antropologie Metafizica. Publicata pentru prima oara in urma cu peste cincizeci de ani la editura Gallimard, cartea contine temeiul intregului demers al filozofului. N-a aparut in Romania in timpul comunismului. Forma dialogata a eseurilor nu e decat urmarea dialogului cu sine, a unei dedublari, a unei sparturi pe care Mihai Sora a postulat-o in aceasta prima carte. Un "Cuvant dupa cincizeci de ani" al autorului insusi il introduce pe cititor in atmosfera pariziana postbelica in care s-a nascut cartea. Traducere din franceza de Mona Antohi si Virgil Antohi. Virgil Nemoianu incearca, in postfata, sa fixeze locul autorului in filosofia romaneasca.

A fi, a face, a avea. Cu aceasta a doua carte de dialoguri, aparuta in 1985, Mihai Sora isi dezvaluie si mai mult sorgintea demersului, de aflat in fenomenologia lui Husserl si Heidegger, precum si in filozofia neotomista si existentialista din

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 57 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°