Articolele publicate zilele trecute, despre unii studenţi care spun că nu ţin post pentru că nu au voinţă, au generat mai multe comentarii în rândul românilor. O parte dintre cititori au criticat modul prin care viitorii preoţi înţeleg să slujească Biserica.
Site-ul cotidianului Adevărul a făcut publice zilele trecute declaraţii ale tinerilor de la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii din Craiova, care mărturisesc faptul că în Postul Paştelui nu se înfrânează de la bucatele de dulce.
Student la Teologie: „De ce să ţinem post? Contează să nu facem prostii!”
Sub protecţia anonimatului, aceştia au vorbit despre atititudinea lor în săptămânile care preced Învierea Domnului, bazată pe îmbuibare şi distracţie, nu pe abstinenţă. Dacă studenţii în cauză cred că postul este un lucru minor în comparaţie cu faptele pe care un creştin ar trebuie să le facă, voci din rândul preoţimii susţin că aceşti tineri "sunt ca o turmă fără păstor", că nu ar avea mentori sau profesori care să-i coordoneze, să-i aducă "pe drumul cel bun". Din această cauză, întreaga breaslă ar avea de suferit, pentru că viitoarele generaţii de preoţi riscă să se îndepărteze cu mult de canoanele bisericeşti, pe care încă de pe acum le respectă facultativ. "Nu e vina lor că gândesc în felul acesta. Dacă nu au mentori buni, la ce să ne aşteptăm din partea lor? Nu le putem cere prea mult. Dar «buba» nu este la ei. Aceşti copii sunt nişte victime; noi, cei cu o autoritate în domeniu, avem datoria să-i modelăm", ne-a spus un preot din Oltenia
Student la Teologie: „Mâncarea mea de post e fasolea cu cârnaţi”. Preot: "Nu au mentori!”
Părerile sunt împărţite în rândul reprezentanţilor Bisericii. Unele persoane afirmă că esenţa Bisericii nu stă vorbele celor de pe băncile facultăţii şi că aceste declaraţii nu fac decât să şifoneze imaginea instituţiei. Nu sunt puţini nici preoţii