Avem si noi o literatura bogata despre negarea identitatii colective si ura de sine, incepind cu Cioran, cel care a exploatat, primul, acest subiect. Cine mai citeste azi Kuprin? Un scriitor rus de raftul doi, care nu se poate compara cu clasicii, cu cei mari, clasat de istoriografia sovietica in rindul "realistilor critici", alaturi de Bunin sau Andreev, burghez sovaielnic, dezorientat, neatins de aripa realismului socialist. Plecat, ca multi alti intelectuali rusi, in emigratie, suportind greu viata din comunitatea pariziana ("murdarii, birfeli, certuri marunte... prefacatoria, neincrederea reciproca, razbunarile meschine, nesfirsita prostie") si revenit in Uniunea Sovietica in 1937, bolnav, pentru a se stinge doar peste un an. Reintoarcerea este insa un triumf pentru noua putere, o recuperare de marca, care prilejuieste retiparirea operei sale si incadrarea intr-o categorie utila. Nuvela "Moloh" este una dintre primele scrieri din literatura rusa care descrie viata uzinei capitaliste, in romanul "Duelul" denunta relatiile sociale din armata tarista - iata motive suficiente sa fie folosit. N-a apucat sa scrie despre noua realitate, numai priveste atent si se minuneaza, consemneaza martorii, se odihneste, incearca sa se intremeze, dar isi pierduse memoria. N-are importanta, oricum a devenit bun de intrebuintat. La noi a fost tradus incepind cu 1953, la Cartea Rusa, apoi, din nou, in 1964, intre traducatori figurind si Arghezi. Dau intimplator peste o povestire pe care-am mai citit-o cindva, gasesc sublinierile, "La odihna", scrisa in 1902, pe cind Kuprin avea doar treizeci si doi de ani. E surprinsa viata intr-un azil pentru actori batrini si bolnavi, fara mijloace de existenta. Un grup inchis, oameni uzati si deceptionati, traind din evocarea unor idealizate vremuri de glorie, nesuportindu-se reciproc, detestindu-se cu furie manifesta. Sint atit de inraiti incit ur