Un puternic cutremur cu magnitudinea 8,0 a lovit Insulele Solomon din Oceanul Pacific, generând un posibil „tsunami distrugător“.
Cutremurul a lovit la ora 0 :12 GMT între insulele Solomon şi Vanuatu, în nord-estul Australiei, potrivit site-ului bbc.co.uk. Hipocentrul cutremurului a fost localizat la o adâncime de 33 de kilometri, la 60 de kilometri de insula Lata.
Potrivit Centrului american de Geofizică, nivelul mării indică faptul că a fost generat un tsunami care ar putea fi „distrugător de-a lungul coastelor apropiate de epicentrul seismului şi ameninţător pentru coaste mai îndepărtate“.
Alerta de tsunami a fost emisă pentru Insulele Solomon, Vanuatu, Nauru, Papua Noua Guinee, Tuvalu, Noua Caledonie, Kosrae, Fiji, Kiribati, Wallis şi Furtuna.
Franţa a emis alertă de tsunami pentru teritoriul său din Noua Caledonie, spunând că valul ar putea lovi la 03.00 GMT. Locuitorii din zona de coastă au fost sfătuiţi să îşi părăsească locuinţa. Valul ar putea măsura 0,91 metri, potrivit autorităţilor.
În 2007, un cutremur cu magnitudinea 8,1 a declanşat un tsunami care a ucis cel puţin 52 de persoane şi a lăsat mii de oameni fără case.