N-am reusit niciodata sa ma fixez intr-o opinie despre Ion Iliescu. In parte, am fost de acord cu intelectualii de dreapta ca Iliescu a impiedicat dezvoltarea democratiei, la inceputul anilor '90. Pe de alta parte, ma intreb: se putea altfel? Este foarte usor sa afirmi ca fostul presedinte al Romaniei a confiscat Revolutia. Sa ne amintim totusi cu cine a luptat Iliescu atunci. Adversarii sai nu erau Ana Blandiana si Doina Cornea, ci sistemul reprezentat de Ceausescu. Despre asta este vorba. Sa fim corecti, deci, si sa recunoastem: demonii lui Iliescu, impotriva carora s-a ridicat Coposu, erau niste mielusei pe langa demonii lui Ceausescu, zdrobiti de Iliescu. Este o mare reusita a vietii sa ai rabdarea de a astepta aproape 20 de ani pentru a omori pe cineva. S-a vorbit destul de mult despre desertul vietii unor oameni ca Ion Diaconescu sau Coposu. Dar si Iliescu a avut desertul lui. Daca Seniorul (o formula fericita, dar atat de ridiculizata) ar fi trait, probabil ca astazi ar fi avut o parere echilibrata despre Ion Iliescu. La urma urmelor, ar fi chiar atat de grav daca fostul sef al statului ar avea convingeri comuniste? Personal, nu cred; inainte de toate, apreciez faptul ca omul are niste convingeri, spre deosebire de multi, care nu au nici una.

Gandurile despre Ion Iliescu mi-au fost trezite de imensul scandal pe tema pensiilor. Stiti ca Iliescu a militat dintotdeauna in favoarea saracilor. Destinul sau politic este legat de aceasta problema si, daca ar fi sa definesc misiunea unui lider multa vreme dominant, as spune: este politicianul care a luptat pentru ca saracii sa nu mai fie saraci. Personalitatea lui Iliescu este inevitabil controversata; cu toate acestea, se poate afirma fara teama de a gresi ca el este cel care a insistat, din 1989 si pana astazi, cel mai mult pe rezolvarea problemei saraciei (a "polarizarii sociale", dupa cum o defineste ad