Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jan H. Mysjkin: „Originalul n-ar trebui publicat niciodată înainte de a fi tradus...”

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 27 iulie 2012 · ·

Jan H. Mysjkin (născut la 16 noiembrie 1955, la Bruxelles) este poet şi traducător, cu o activitate apreciată şi premiată în spaţiul limbii olandeze şi al limbii franceze. În ultimii ani, Jan H. Mysjkin s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai importanţi şi mai activi traducători din literatura română, pendulând, literar şi locativ, între Amsterdam, Paris şi Bucureşti.

- Stimate Jan H. Mysjkin, sunteţi poet. Aţi publicat şapte (dacă am socotit bine) volume proprii în olandeză şi în franceză. Cum de găsiţi resursele de generozitate pentru a şi traduce din poezia altor confraţi?

- Cele şapte volume au fost scrise într-un interval de treizeci şi cinci de ani, ceea ce, pe unitate de timp, deja nu mai înseamnă ceva exagerat! Întrebarea voastră îmi aminteşte de ultima discuţie pe care am purtat-o cu regretatul meu prieten, Constantin Virgil Bănescu. La un an după ce îşi publicase cel de-al treilea volum - într-un spaţiu de şase ani - era complet descurajat pentru că, în opinia lui, nu scria suficient de multe poeme. Şi-atunci i-am zis: "Să presupunem că scrii un poem pe lună; e mult? Nu, s-ar putea chiar considera că eşti un puturos. Dacă vei scrie timp de un an în ritmul ăsta, vei strânge douăsprezece poeme. E mult? Tot nu e. Ba chiar s-ar putea ca lumea din jurul tău să te acuze de lene incorigibilă. Continui să scrii preţ de cinci ani; vei avea şaizeci de poeme, ceea ce e o recoltă stimabilă. Să admitem că ai avea la dispoziţie jumătate de veac de luciditate şi că, în tot acest răgaz, ai continua să scrii un poem pe lună: vei avea 600 de poeme. Şase sute... Cu 570 mai mult decât s-ar cuveni!" Argumentul meu nu l-a convins. Virgil a vrut să trăiască în spiritul lui Orfeu, doar în spiritul lui Orfeu, şi asta l-a dus direct spre moarte. Fie-i ţărâna uşoară!

- Totuşi nu ne-aţi răspuns încă la întrebare: de unde aveţi energia de a traduce at

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 11 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 9 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 13 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 13 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°