Nici în postul Paştelui topul bolilor cu transmitere sexuală (BTS) nu s-a schimbat, iar gonoreea ocupă un loc important, în ciuda faptului că profilaxia ei este foarte simplă. „Bolile cu transmitere sexuală nu au vacanţă sau post. Noi avem de-a face cu astfel de boli tot timpul anului, perioada Paştelui nefiind o excepţie. Gonoreea este o infecţie bacteriană cauzată de microbul Neisseria gonorrheae, care se transmite prin orice fel de contact sexual de la o persoană infectată către partener. Atenţie, gonoreea se poate transmite şi în contactul sexual oral-genital! De aceea, este important ca şi atunci să se folosească prezervativul ca metodă de protecţie”, declară dr. Andreea Ciobanu, medic ginecolog braşovean. Contrar credinţei populare, gonoreea nu se poate lua de la toaletă sau de pe mânerele uşilor. Bacteria care cauzează gonoreea cere condiţii de creştere şi reproducere foarte speciale. Ea nu poate trăi în afara organismului mai mult de câteva secunde sau minute, dar nici pe pielea de pe mâini, braţe sau picioare. Ea supravieţuieşte numai pe suprafeţe umede din interiorul corpului şi se găseşte cel mai frecvent în vagin şi pe colul uterin.
Fără simptome
Majoritatea tinerilor nu ştiu că au gonoree pentru că nu prezintă niciun simptom. „Aproximativ jumătate din cei care sunt infectaţi nu au simptome, dar, deşi nu au simptome, pot să transmită infecţiile cu gonoree partenerilor lor. Gâtul, anusul, uretra şi rectul sunt zone frecvente de infecţie, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Dacă sunt simptome, ele pot include urinare dureroasă, mâncărime sau sângerare anală sau scurgeri anormale din penis sau vagin”, menţionează tânăra doctoriţă. Simptomele, în cazul în care ele există, apar de obicei între două şi şapte zile după ce o persoană a fost expusă la gonoree, iar la femei pot apărea chiar mai târziu. În unele cazuri, femeile simt o senzaţie de us