Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Publicat in Ziarul Financiar, marți 21 februarie 2012 ·

Rusia şi Franţa ar putea lansa împreună un proiect pentru construirea unui nou gazoduct prin care să-i fie livrate Europei gaze naturale ruseşti pentru acoperirea cererii din partea statelor membre ale Uniunii Europene, a anunţat Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze naturale. "Părţile au ajuns la un acord necesar construirii unor noi linii directe de transport din Rusia spre Europa pentru a acoperi cererea de gaze naturale ruseşti în creştere din partea consumatorilor europeni", se arată într-un comunicat al Gazprom preluat de Ria Novosti.

Preţurile combustibililor au crescut în Bulgaria la noi recorduri din cauza majorării cotaţiilor petrolului pe pieţele internaţionale în urma amplificării tensiunilor dintre Teheran şi statele occidentale privind programul nuclear al Iranului. Rafinăria Lukoil Neftochim a majorat preţul celui mai folosit tip de benzină, A95, cu 1,7%, la 2,57 leva (1,31 euro) pe litru şi al motorinei cu 1,41%, la 2,70 leva (1,38 euro) pe litru după ce la sfârşitul săptămânii trecute cotaţia ţiţeiului a atins nivelul de 120 de dolari pe baril, maximul de după luna august a anului trecut, potrivit Novinite.

Serviciul militar de contraspionaj al Poloniei (SKW) a investigat dacă soldaţii din GROM, o unitate a forţelor speciale ale armatei poloneze, au ajutat la pregătirea gărzilor de securitate care îl protejau pe dictatorul libian Muammar Gaddafi. "În vara anului trecut, aveam susupiciuni că soldaţii polonezi îl protejau pe Gaddafi", a declarat un ofiţer al SKW pentru canalul polonez de ştiri TVP Info. Doi foşti soldaţi din GROM, Andrzej Bryl şi Jazek Kowalik, au spus că au pregătit gărzile de securitate ale lui Gaddafi, dar au negat că l-au protejat pe dictator, scrie Warsaw Business Journal.

Rusia şi Franţa ar putea lansa împreună un proiect pentru construirea unui nou gazoduct prin care să-i fie livrate Europei gaze nat

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 38 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Schiphol din Amsterdam cu câteva ore înainte de show-ul de la Co-op Live din Manchester. Ea este suspectată de posesie de droguri uşoare

News.ro acum 51 minute
Cântăreaţa americană Nicki Minaj a fost arestată pe un aeroport din Olanda cu câteva ore înainte de a susţine un concert la Co-op Live din Manchester, relatează skynews.com. Ea a fost reţinută pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, fiind suspectată d

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 3 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 4 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 5 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°