Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vuza: Chimcomplex Oneşti va face o ofertă pentru Oltchim, inclusiv dacă în pachet va fi şi Arpechim

Publicat in Capital, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Chimcomplex Oneşti este în prezent în faza finalizării documentaţiei pentru o ofertă competitivă de achiziţionare a pachetului majoritar al Oltchim Râmnicu-Vâlcea, fiind pregătită şi dacă în pachet va intra şi rafinăria Arpechim Piteşti a Petrom OMV, a declarat, sâmbătă, omul de afaceri Ştefan Vuza, care deţine pachetul majoritar al societăţii din Oneşti. Omul de afaceri clujean s-a arătat încrezător că poate concura 'cu succes' la preluarea Oltchim, vânzarea combinatului vâlcean fiind estimată la o ofertă cuprinsă între 164 - 294 de milioane de euro, suma de 164 de milioane de euro fiind deja 'pregătită' în acest sens.

,,Eu am spus întotdeauna 'se poate' şi iată că în trei-cinci luni cred că fratele mai mic, Chimcomplex, îl va cumpăra pe cel mare, Oltchim. Cele două firme, împreună, îmi vor permite transpunerea unei mari dorinţe ca om de afaceri român, crearea Companiei Naţionale de Chimie, chiar dacă proiectul depăşeşte 170 de milioane de euro. Iar dacă la pachetul privatizării Oltchim intră şi Arpechim, vom negocia cu Petrom OMV. Suntem pregătiţi şi pentru această tranzacţie', a menţionat, pentru AGERPRES, Ştefan Vuza, proprietarul grupului SCR.

Acţionarul majoritar al Chimcomplex a amintit că a fost de curând la Râmnicu Vâlcea, însoţit de alţi peste 30 de specialişti în chimie, economie şi mediul de afaceri, pentru a evalua încă o dată activele şi situaţia Oltchim şi pentru a demonstra că este interesat de privatizarea acestuia.

Chimcomplex, una dintre cele mai vechi firme din judeţul Bacău, cu un bogat portofoliu de produse clorosodice, solvenţi organici şi pesticide, are o capacitate de producţie mai mică decât Oltchim, dar deţine, de puţin timp, cea mai performantă instalaţie de produse clorosodice din Europa, cu elemente de tehnologie de generaţia a cincea, în timp ce la Oltchim o instalaţie similară are numai dotări de generaţia a doua

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 45 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum o ora
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum 36 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 46 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ciclism: Vlad Dascălu, una dintre speranțele României la o medalie la JO 2024, suspendat 17 luni

HotNews acum 32 minute
Vlad Dascălu, sportiv prin care România spera să cucerească o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost suspendat 17 luni de Tribunalul Antidoping al Uniunii Cicliste Internaţionale, pentru abateri de la regulamentul antidoping. Vlad DascaluF

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°