Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partidu’ te vrea director

Publicat in GAZETA de SUD, joi 17 februarie 2011 ·

În doar o lună, administraţia doljeană a luat foc. Trei persoane fără experienţă administrativă au fost numite în funcţii publice de conducere, una dintre ele fiind condamnată la două luni de închisoare cu executare acum opt ani.

Primăria Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj au ridicat pulsul în administraţia publică locală, după ce au numit în fruntea unor societăţi de stat sau servicii publice persoane pe care nu le recomandă decât lipsa de experienţă în domeniul în care au fost angajate sau, mai rău, puşcăria.

De departe cel mai semnificativ exemplu este cel de la Camera Agricolă Dolj, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Dolj. Noul director executiv al Camerei este Laurenţiu Ivanovici, condamnat în 2003 la două luni de închisoare cu executare pentru constituirea unui grup care se ocupa cu falsificarea documentelor cu ajutorul cărora mai multe persoane au intrat ilegal în spaţiul Schengen. Ivanovici a fost arestat preventiv patru luni, dar nu a executat nici o lună din pedeapsă deoarece perioada de puşcărie era mai mică decât timpul petrecut în arest. Deşi cazul a făcut vâlvă la vremea respectivă, deoarece în grup erau implicaţi şi trei angajaţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, consilierii judeţeni PSD şi PNL au votat fără probleme numirea în funcţie a lui Ivanovici, în timp ce pedeliştii s-au abţinut. Înainte de a intra la votul consilierilor, Ivanovici candidase de unul singur la concursul organizat de CJ Dolj pe funcţie şi câştigase detaşat. Motivul pentru care PSD şi PNL au votat în favoarea lui Ivanovici este simplu: noul director este membru PNL. Unul dintre liderii PNL Dolj, totodată vicepreşedinte al CJ Dolj, Dan Mogoş, a declarat că promovarea concursului este o dovadă clară că legea a fost repectată şi nimeni nu-i putea îngrădi acestuia dreptul de a se înscrie la concurs atâta timp cât dosarul său de înscriere a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 24 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Chilianul Nicolas Jarry, adversarul lui Alexander Zverev în finala de la Roma

News.ro acum 17 minute
Chilianul Nicolas Jarry va evolua în prima sa finală de Masters 1000, după ce l-a învins, vineri seară, pe americanul Tommy Paul, în semifinalele turneului de la Roma, scor 6-3, 6-7 [3], 6-3. Chilianul de 28 de ani, favorit 21, s-a impus în faţa ame

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 56 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 13 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°