A gasi pete in soare - chiar daca soarele-i pictura geniilor - e ca si cum te-ai preta la un relaxant joc de societate. Nesuportind, asadar, prea aspra taxare. De ce sa nu te joci un pic - lejer - cu lucruri cu care nu e prea cuvenit sa te joci! La Van Gogh, gafele formale sint de evidenta indubitabila. Pentru ochiul riguros. Daca demersul compozitional e acceptat - in unicitatea-i unanim recunoscuta - asa cum e, adica insolit in sine, fie si cu gafe, atunci intentia de a i le depista pare cumva meschina. Daca nu si este. Dar... De observat - cu ochiul strictetii - ca formele lucrurilor in pinzele olandezului nu sint dintre cele mai corecte, anatomii curente suferind neajunsuri care artizanilor Renasterii, sau chiar modernilor ultimi, li s-ar fi infatisat ca inacceptabile. Ei bine, chiar acestea dau marca genialitatii deja notorii. Simpla juxtapunere cu situatia congenerului sau, confratele de nebunie si de libatie - Gauguin - e imediat relevanta din unghiul... corectitudinii. Gafele de forma ale amicului intr-o ureche sint de negasit la acesta, perfectiunea fiindu-i consubstantiala. A gasi pete in soare - chiar daca soarele-i pictura geniilor - e ca si cum te-ai preta la un relaxant joc de societate. Nesuportind, asadar, prea aspra taxare. De ce sa nu te joci un pic - lejer - cu lucruri cu care nu e prea cuvenit sa te joci! A-i descoperi lui Van Gogh - si altora - limite in dotarea nativa, in instructia primara, ar suna a insolenta. Daca nu ne-am recunoaste asumarea jocului - doar a jocului - cu absolutul valorii. La urma urmei, hibele, evidente, pe care le descoperim in pictura citorva genii, nu au decit rostul unor, poftim, futile galanterii. Ni le asumam. Profesorul Cuciureanu, pina sa devina figura picant-boema a unui Iasi, cindva incintator, acum, sub zodie mizerabil-totalitara, fusese mintea eminenta a comparatismului, cu studii preparatorii in Italia, cu esei